Motto: „Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu- se pe el...” (Mihai Eminescu)
AUTOR:Ilie Mihălțeanu pensionar
De-a lungul istoriei, românii au avut multe sărbători. Laice şi, mai ales, religioase... Ziua de 1 Mai a fost consacrată pe plan mondial ca sărbătoare militantă a muncitorilor la finele secolului XIX, fiind considerată Ziua Oamenilor Muncii de Pretutindeni. Cam asta învăţam noi la şcoală, în perioada dejistă a istoriei României, când îndoctrinarea mistică fusese alungată din școlile laice, fiind înlocuită cu îndoctrinarea politică. Eram bucuroşi că în această zi nu mai mergeam la şcoală, iar părinţii ne permiteau să participăm la manifestaţiile festiviste, organizate de autorităţi.
Şi a venit şi perioada ceauşistă a istoriei noastre, care a continuat, o perioadă scurtă, tipicul dejist al sărbătorii laice: parade, urmate de tradiţionala ieşire la iarba verde a Naturii, unde „oamenii muncii” se călcau în picioare şi chiar se băteau pentru a ajunge lângă grătarul încins, pe care sfârâiau mititeii jinduiţi de toţi, care nu erau suficienţi niciodată, deşi nu erau gratuiţi. Alături de grătarele cu mititei şi de lăzile cu bere, autorităţile improvizau o scenă, pe care aveau loc mici concerte folclorice, dedicate „oamenilor muncii”. Mai apoi, tiranul Ceauşescu a considerat că ziua de 1Mai nu era importantă, pentru că nu îi era dedicată lui, aşa că a decis ca „oamenii muncii” să sărbătorească această zi prin muncă, numai nomenclaturiştii fiind autorizaţi să beneficieze de o zi liberă.
Şi a venit şi perioada postdecembristă a istoriei noastre. Şi dacă tiranul Ceausescu îi obliga pe români să lucreze şi în timpul sărbătorilor legale, laice şi mistice, autorităţile actuale au devenit extrem de generoase cu „oamenii muncii”, oferindu-le nenumărate zile libere, de care beneficiază mai mult bugetarii, parlamentarii şi clerul, declanşând o adevarată competiţie: cine proclamă mai multe sărbători legale!... Aşa că, în fiecare an, aflăm că parlamentarii au mai inventat o „sărbătoare naţională”, iar clerul a mai adăugat un „sfânt” în calendarul creştin, ceea ce permite autorităţilor să mai mărească numărul zilelor libere.
Vorba unui hâtru: „Şi vom avea, măi frăţioare, doar trei zile lucrătoare!” Şi aşa ajungem la concluzia că aşazisele sărbători reprezintă doar o modalitate de îndoctrinare laică şi mistică a „oamenilor muncii”, fiind folosite de autorităţi pentru a manipula cu perfidie „oamenii muncii” şi pentru a-şi etala supremaţia elitistă. Şi dacă remarcăm că elita laică şi clericală foloseşte aceste sărbători pentru a-şi etala şi opulenţa şi fastul vestimentar (politicienii poartă numai haine „de firmă” iar clerul, asemenea Patriarhului Daniel, poartă odăjdii aurite) constatăm că, aşa cum bine a zis Eminescu, toti corifeii naţiei nu sărbătoresc în aceste zile poporul sau zeităţile, ci folosesc prilejurile repective pentru a se lustrui pe ei şi pentru a manipula „oile” păstorite de binomul elitist politiciano-clerical.
Recomandările noastre
