Ziua în care se resetează cu adevărat jocul politic | EDITORIALUL EVZ
- Mălin Bot
- 30 iunie 2015, 00:00
Primarul de la Braşov, George Scripcaru, a căzut şi el în plasa procurorilor DNA.
Ştirea cu momentul în care edilul a intrat în malaxorul judiciar a stârnit un comentariu care mi-a atras atenţia: „Ce dacă a furat? A făcut treabă bună în oraş. Are votul meu, în continuare!” Am avut, la alegerile locale din 2012, primari care au candidat şi au câştigat deşi erau în spatele gratiilor, acuzaţi de fraude sau acte de corupţie. Celor care i-au ales nu le-a păsat prea mult că ţin pe funcţii publice personae asupra cărora planau acuze atât de dure. Avem politicieni de prim rang care au mari problem cu legea şi cu toate acestea stau mult prea bine la capitolul “încredere”, în sondajele de opinie.
Unii nici măcar nu se pot lăuda cu vreo realizare deosebită pentru comunitatea din care provin, aşa cum spune un braşovean că a făcut primarul Scripcaru. Nu m-a surprins lauda adresată edilului luat pe sus de jandarmi, asta pentru că am remarcat şi eu, la fiecare drum prin Braşov, cât de frumos arată oraşul. Din postura de turist mi se pare că Braşov este un oraş care arată foarte bine şi cred că asta trebuie să aibă o legătură cu administraţia care gestionează lucrurile aici.
Desigur, cei care locuiesc acolo pot să aprecize mai bine performanţa administrativă a echipei pe care o conduce George Scripcaru. Cu siguranţă că mulţi dintre braşovenii mulţumiţi de oraşul lor gândesc la fel ca persoana pe care am citat-o mai sus: “A furat, dar a făcut ceva pentru oraş. Ca atare ar mai merita să fie votat!”
Dacă au fost votaţi din puşcărie primari care nici măcar nu au făcut vreo performanţă pentru comunităţile lor, trebuie să ne mire că un edil care şi-a făcut bine treaba ar putea beneficia de încrederea electoratului său, chiar dacă e implicat în acte de corupţie? Acest mod de gândire este o normalitate anormală în România contemporană.
Publicul pare că urăşte hoţia, dar are o toleranţă ciudată pentru hoţii din politică şi aceasta este principala problemă a României.
Fiecare caz nou cu politicieni puşi sub acuzare de procurorii DNA sau condamnaţi de instanţe stârneşte invariabil acelaşi tip de discuţii.
...
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, 'script', 'facebook-jssdk'));
Baronul Oprisan: Si eu tin la piciorul lui Ponta. Dragnea se hlizea prosteste, la Parlament, pe tema MRU.A ajuns Dottore sa fie subiect de mişto in propriul partid. Asta da Commedia dell'arte.
Posted by Malin Bot on 29 Iunie 2015
....
Unii aplaudă curăţenia pe care o face sistemul judiciar, pentru că ştiu foarte bine cum depinde viitorul nostru de succesul bătăliilor cu corupţia. Este clar pentru orice om onest care vrea o ţară normală că România nu are nicio şansă să evolueze cu toate căpuşele care o parazitează acum de pe funcţii importante în politică şi administraţie.
De partea opusă, mafia din politică are o capacitate senzaţională de a produce zgomot, pentru a deruta publicul şi a induce senzaţia că, totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa cum sunt percepute de către cei care văd mai clar situaţia. Au nevoie mafioţii de această „gălăgie” pentru a putea să manevreze în continuare electoratul captiv către cabinele de vot în care ei îşi conservă puterea, îşi extind influenţa şi îşi păstrează privilegiile, cu gândul la averile care devin tot mai obscene.
Unii dintre ei îşi mai imaginează că zgomotul pe care îl fac va influenţa şi soluţiile pe care instanţele le vor emite pentru faptele lor. Cei care au mers până acum pe drumul acesta au constatat că s-au înşelat amarnic, când şiau încasat pedepsele cu executare. Vom vedea ce se întâmplă şi cu cei care mai cred că aşa rezolvă ceva.
Un lucru e cert, dacă nu se schimbă ceva în mentalitatea publicului, nu se va produce o resetare în jocul politic. Cât timp există un electorat consistent dispus să voteze hoţi, lucrurile vor rămâne aproape la fel.
Indiferent câţi corupţi va scoate din joc sistemul judiciar, se vor găsi alţi şmecheri care să aibă convingerea că ei pot să fure fără să fie prinşi sau că au abilitatea să scape lejer, dacă li se descoperă hoţiile. Din acest motiv, lucrurile nu au cum să se schimbe radical, indiferent cât de eficient este sistemul judiciar.
Ziua în care se va reseta acest joc politic murdar şi va începe schimbarea pe care o aşteptăm toţi cei oneşti poate să vină numai atunci când electoratul va sancţiona drastic partidele care susţin şi promovează politicieni corupţi. Ziua în care un partid se va prăbuşi în sondajele de opinie pentru că liderul lui e pus sub acuzare este ziua în care va începe cu adevărat resetarea pe care mulţi dintre noi o aşteaptă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”
Facebook: pagina publică
Humanitas: pagina de autor
Video: pagina de Youtube
Google+: pagina personală
Citiţi mai multe:
- ROMÂNIA, aşa cum nu o vezi la TV. O japcă de un miliard de euro a Guvernului Ponta
- România, aşa cum nu o vezi la TV: aria dezbinării şi studenţii basarabeni de la metrou
- Cum ne fură mafioţii mână în mână cu politicienii
- Lacrimi de crocodil pentru infractori, vărsate din mentalitate de delincvent
- Statuia lui Mazăre și sarea de baie de la magazinul de etnobotanice
- România, aşa cum nu o vezi niciodată la TV: Balamucul prin care treci fără să-ţi dai seama
- România, așa cum nu o vezi niciodată la televizor: cele două țări de la colțul străzii
- România, așa cum nu o vezi la televizor: cum se fură la spălătorie și de ce e hoția sport național
Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.
Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII
Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali
Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!