„Zeița de la Montreal” ajută gimnastele din România

„Zeița de la Montreal” ajută gimnastele din România

Nadia Comăneci a acordat zece burse unor tinere sportive din România, care au fost foarte aproape de renunța la performanță din cauza situației financiare.

Fosta gimnastă de aur a țării, împreună cu producătorul de saltele „Dormeo”, a acordat, luni, zece burse valabile pe un an, pentru sportive cu vârstele cuprinse între 8 și 13 ani, care pot fi în pericol de a renunța la această disciplină, din cauza unei situații materiale precare.

1.000 de euro fiecare

Pentru a beneficia de acest ajutor, sportivele au fost selectate în urma prezentărilor primite din partea cluburilor de profil, iar alocaţiile, în valoare de 1.000 de euro fiecare, fac parte din programul „10 pentru gimnastică” al fundației „Nadia Comăneci”.

Așadar, Ioana Stănciulescu (CS Farul Constanța), Beatrice Butunoiu (CSS Galați), Ana Puiu (CSS Gimnastică Focșani), Anne Micu (CSS Nr. 2 București), Larisa Scarlat (CSM Onești), Collen Tătaru (SCM Bacău), Gianina Dan (CSS nr.1 Timișoara), Alicia Moroșan, Camelia Anghel și Bianca Dorobanțu (CSA Steaua București) sunt sportivele de perspectivă, care vor beneficia de această bursă.

„Zece burse pentru zece fete de nota 10”

Nadia a declarat că acest eveniment este benefic pentru viitorul gimnasticii românești și a promis că va atrage către fundația sa și alte nume sonore din lumea sportului. „Mă bucur pentru această colaborare pe care o avem împreună, care poate însemna foarte mult pentru micile gimnaste, care nu au posibilitatea de a continua ce au început și visează să ajungă la Jocurile Olimpice. Sunt foarte talentate și își doresc foarte mult să continue gimnastica și sunt foarte bune la școală, din câte am înțeles. Dacă reușim cu fiecare produs cu care ne asociem să facem astfel de proiecte, atunci eu spun că am făcut un mare pas înainte. Sunt zece burse pentru zece fete de nota 10, dar și pentru zece părinți de nota 10, care au grijă ca aceste fetițe să-și urmeze visul”, a declarat Ambasadorul României în sportul mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News