Yemenul, câmp de luptă între interesele saudite și cele iraniene

Yemenul, câmp de luptă între interesele saudite și cele iraniene

Loviturile aeriene ale Arabiei Saudite împotriva rebelilor Houthi din Yemen, susținuți de Iran, sunt de fapt, o escaladare a războiului regional dintre saudiți și iranieni, relevă o analiză publicată de cotidianul The Guardian.

În timp ce ambele state continuă să antreneze, finanțeze și echipeze milițiile rivale din războiul sirian și să sprijine tabere opuse în Irak, Bahrain, Liban și Yemen, există temeri legate de punctul în care ar putea ajunge aceste rivalități.

Rivalitate cu vechime

Conform analistului Nussaibah Younis, de la thinktank- ul american Project on Middle East Democracy, nu ar trebui supraestimată puterea Arabiei Saudite și cea a Iranului, uitând actorii locali, esențiali în conflictele respective.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iranul a contribuit la eficiența mișcării Houthi, dar el nu este nici cauza, nici actorul principal în războiul civil yemenit.

Realitatea este că Arabia Saudită se teme de creșterea influenței Iranului în regiune și a început bombardamentele, care, însă, vor exacerba, nu vor rezolva conflictul din țara vecină.

Percepțiile saudiților și ale iranienilor sunt influențate de teama, suspiciunea și ura unora față de ceilalți, relevă sursa citată. Antipatia s-a născut în timpul Revoluției Islamice din 1979, care a dat naștere unei retorici islamiste revoluționare, ce a pus sub semnul întrebării legitimitatea regimului saudit și risca să exporte revoluția în întreg Orientul Mijlociu.

Cu retorica agresivă antioccidentală și anti-israeliană, susținând Hezbollahul și Hamasul, dar și pe victimele autoritarismului arab, Iranul a devenit popular în toată lumea arabă, inclusiv în Arabia Saudită. În 2006, Iranul avea o popularitate de 75% din lumea arabă și musulmană și chiar de 85% în rândul saudiților.

Temeri și strategii

Totuși, Iranul nu se simțea în siguranță. După ruperea relațiilor diplomatice cu SUA, în 1980, Teheranul a fost supus sancțiunilor economice.

Dacă bombardamentele nu sunt folosite pentru a-i aduce pe Houthi la negocieri, nu vor avea vreun efect în Yemen

În timpul războiului dintre Iran și Irak, SUA și majoritatea lumii arabe au susținut Irakul, iar când SUA au invadat Afganistanul și Irakul, Iranul era numit „următoarea țintă”. Așa că atunci când ocupația americană în Irak a slăbit, Iranul a văzut oportunitatea de a-și aduce Bagdadul în sfera sa de influență. A investit în înarmarea și finanțarea numeroaselor miliții și partide politice.

În același timp, Arabia Saudită era speriată de extinderea influenței Iranului în Irak, temându-se că ar putea dezechilibra balanța puterilor din Orientul Mijlociu și a cerut sprijinul SUA. Dezvăluirile WikiLeaks au arătat că saudiții ar fi îndemnat SUA să „taie capul șarpelui”, prin înăsprirea sancțiunilor și bombardarea Iranului.

Teama față de Iran poate întuneca judecata saudiților, iar bombardarea Yemenului va crea un haos și mai mare.