Trăiască PARTIDUL IUBIT! Xi Jimping şi Mao pe PICIOR de EGALITATE

Trăiască PARTIDUL IUBIT! Xi Jimping  şi  Mao  pe PICIOR de EGALITATE

Teoriile şi numele lui Xi Jinping, secretar general al Partidului comunist chinez, au fost în scrise în Constituţia PCC. În acest fel, Xi este pe picior de egalitate cu „părinţii nobili”: Mao Zedong şi Deng Xiaoping. A fost hotărârea celui de al XIX-lea Congres al PCC, care şi-a încheiat lucrările.

 Amendamentele la constituţie îl propun pe Xi aproape la acelaşi nivel de proeminenţă pe care a avut-o Mao. Ideile lui Hu Jintao şi Jiang Zemin au fost inserate în constituţia partidului, dar fără să le fie adăugate şi numele.

Deng Xiaoping, care a deschis drumul Chinei către piaţa liberă, a fost citat ca nume, dar e vorba doar de ''teorii''. Până acum doar pentru Mao se folosise definiţia de ''gânduri'', considerată ca de maximă valoare. Iar faptul că ''gândurile '' lui Xi au fost asociate cu ''o nouă eră'', dă măsura nivelului foarte ridicat al puterii la care a ajuns preşedintele chinez.

Ne puteți urmări și pe Google News