Washingtonul îl contrazice pe Vladimir Putin: SUA nu livrează arme Ucrainei

Washingtonul îl contrazice pe Vladimir Putin: SUA nu livrează arme Ucrainei

Statele Unite nu livrează arme Ucrainei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki, dezminţind astfel afirmaţiile în acest sens făcute recent de preşedintele rus Vladimir Putin.

„Este fals. Nu am luat o decizie privind acordarea de arme defensive letale Ucrainei, avem o serie de posibilităţi şi urmărim situaţia zi de zi”, a afirmat reprezentanta diplomaţiei americane, citată de RIA Novosti.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în cadrul vizitei sale la Budapesta, că, potrivit unor informaţii ruse, SUA livrează deja armament Ucrainei, subliniind că furnizarea de arme Kievului nu va schimba situaţia din estul ucrainean, ci doar va face ca numărul victimelor să fie şi mai mare, amintește Agerpres.

De amintit că preşedintele Barack Obama nu a decis deocamdată dacă va aproba un ajutor militar pentru Ucraina, deşi mai mulţi oficiali americani, inclusiv noul ministru al apărării Ashton Carter, s-au pronunţat în ultima vreme pentru furnizarea de echipamente militare armatei ucrainene, care, potrivit mai multor analişti occidentali, nu are nicio şansă în confruntarea cu separatiştii proruşi aprovizionaţi cu arme din Rusia şi care câştigă tot mai mult teren pe câmpul de luptă.

Spre deosebire de SUA, mai multe state europene, inclusiv Germania, s-au pronunţat ferm împotriva oricărui ajutor militar letal pentru guvernul de la Kiev.

Rusia a avertizat însă că nu va putea sta „pe margine” dacă Statele Unite vor decide să furnizeze arme Kievului, atrăgând totodată atenţia că urmările pentru situaţia din Ucraina vor fi dramatice.