Vremea în România. Ne așteaptă SCHIMBĂRI RADICALE săptămâna următoare. CAPRICII METEO de Rusalii

Vremea în România. Ne așteaptă SCHIMBĂRI RADICALE săptămâna următoare. CAPRICII METEO de Rusalii

După ce, duminică, în sudul țării vremea a fost mai însorită decât în ultimele zile, meteorologii vin cu vești proaste pentru români. Prognoza pentru săptămâna 21-27 mai arată că revin brusc ploile și descărcările electrice.

La începutul săptămânii, precipitațiile vor avea un nivel mai scăzut, dar se vor înteți spre mijlocul și finalul săptămânii. Vremea va fi, totuși, călduroasă.

 

Luni, n toată țara, vom avea parte de temperaturi normale pentru această perioadă a anului. Vremea va fi instabilă în vestul, sud-vestul și centrul României. În Transilvania, Banat, Crișana, Oltenia, dar și în zonele muntoase, norii vor acoperi cerul, iar, pe arii extinse, se vor remarca ploaie și descărcări electrice. Izolat, vor exista condiții de grindină. Maximele săptămânii se încadrează în intervalul 19-26 de grade, iar minimele ajung la valori cuprinse între 6 și 14 grade. Pentru Capitală, temperaturile de luni vor putea atinge chiar și 30 de grade, un nivel record pentru această perioadă.

Ne puteți urmări și pe Google News

La munte și la mare vor fi temperaturi cuprinse între 19 și 29 de grade Celsius, existând șanse de ploaie, luni.

Începând cu ziua de marți, temperaturile încep să crească, dar înnorările devin mai frecvente. Vremea rămâne instabilă, dar precipitațiile nu se vor mai face simțite la fel de mult. În timpul ploilor, în sudul Banatului și pe crestele munților, se vor semnala rafale slabe și moderate ale vântului, cu o durată scăzută. Temperaturile maxime sunt plăcute, între 20 și 27 de grade în toată țara, iar minimele se vor încadra între 9 și 17 grade, cu niveluri mai joase, de până la 6 grade Celsius, în depresiunile din Transilvania estică. În timpul dimineții și în timpul serii, în zonele joase ale țării, se va lăsa ceața.

De miercuri, temperaturile cresc semnificativ, acest lucru menținându-se și joi. Maximele vor atinge inclusiv 30 de grade Celsius. Ploile revin vineri și se mențin spre sfârșitul săptămânii, când românii se vor bucura de scurta vacanță de Rusalii, conform Antena 3.