Ca să vezi limpede tabloul lumii românești de astăzi e adeseori nevoie să te îndepărtezi, măcar pentru un timp, de granițele încinse ale dezbaterilor interne. Politologul Vladimir Tismăneanu privește, de dincolo de Ocean, desenul bizar rezultat din frământările noastre cotidiene și răspunde, calm, dar apăsat, la câteva întrebări despre starea de fapt din România de azi. E optimist, însă urechile „antrenate” deslușesc ușor în răspunsurile lui o stare de expectativă diplomatică.

- Robert Turcescu: Cum se vede din SUA situația politică din România? Premierul Ponta, deși trimis în judecată, refuză să demisioneze.

- Vladimir Tismăneanu: Nu cred că Victor Ponta va demisiona până în momentul în care procurorii nu vor obține mandatul care să-l aducă în vecinătatea lui Sorin Oprescu și a altora. Omul este, nu numai de o insolență nemărginită, dar mai are și o perseverență incomensurabilă în rău. PSD nu este, practic, un partid politic, nu există facțiuni coagulate în jurul unor platforme, ci o corporație de tip mafiot. Grupul infracțional organizat rămâne, până la proba contrarie, solidar cu actualul premier.

- Crezi că s-a schimbat ceva în relațiile româno-americane după ce Klaus Iohannis a devenit președinte? Există voci care spun că a intervenit un hiatus în comunicarea bilaterală.

- Mi-e greu să fac evaluări în acest sens, nu am datele care să sugereze că ar fi survenit o asemenea distanțare. Relațiile româno-americane nu depind de o personalitate sau alta, ci de un set de interese strategice, inclusiv cele legate de NATO, lupta împotriva terorismului internațional, etc.

- Dezbaterea din societatea românească despre binomul SRI-DNA, ofițeri acoperiți și, desigur, umbrele fostei Securități care încă ne mai bântuie, ți se pare necesară?

- Orice dezbatere despre trecut, derulată sub semnul competenței și onestității, este binevenită. Dacă n-aș crede acest lucru, n-aș scrie cărțile pe care le scriu, n-aș avea intervențiile publice pe care le am. Important este ca aceste discuții să evite amatorismul, imprecațiile pripite, insinuările și atacurile ad hominem. Povara trecutului trebuie asumată fără tentative de cosmetizare a Răului pe care l-a reprezentat poliția secretă comunistă. Am mai spus-o, Securitatea și metodele ei criminale au dus la ceea ce un istoric francez numea „cancerul sufletelor”.

- Am condamnat comunismul. Dar la înmormântarea lui Vadim Tudor am asistat la scene halucinante: guvernatorul BNR, președintele Iohannis și chiar și Patriarhul, au ținut să spună vorbe mari despre un personaj care scria ode pentru cuplul Ceaușescu.

- Spectacolul grotesc al bocetelor și suspinelor la moartea lui Vadim Tudor, un personaj care a sintetizat dimensiunile fascistă și comunistă ale epocii Ceaușescu, dar și ale post-comunismului, se încadrează în ceea ce Andrei Pleșu definește drept „obscenitate publică”. Să numești o școală după acest sicofant, un apologet lipsit de orice rușine al unei dictaturi abjecte, nu poate fi altceva decât o expresie a obscenității. Este regretabil că personalități publice au găsit de cuviință să-l omagieze pe cel care a maculat tot ce înseamnă onoare, civilitate, demnitate.

- Admitem cu toții că e nevoie de o nouă generație de oameni politici. Dar cum se poate urgenta apariția ei?

- Un politolog american îmi spunea cândva că România are nevoie de mai multe proceduri și de mai puțină carismă. Accelerarea formării unei clase politice responsabile este de negândit în absența unor instituții care să facă previzibile consecințele diverselor acțiuni și inițiative. Altminteri, ne zbatem în improvizații penibile și tolerăm imposturi scandaloase. Conectarea la spațiul politic european, participarea la conversația democratică europeană, sunt, cred, modalități de a ieși din desuetudine, provincialism și, cel mai grav, din oportunism.

- Ce spui despre situația apărută în interiorul UE odată cu criza refugiaților? Cum se vede din SUA această criză?

- Am scris pe larg pe acest subiect, au scris și alții, pledez, în spiritul tradiției americane, pentru protecția refugiaților. Dreptul la azil, de care am beneficiat eu însumi, mi se pare una din marile achiziții ale modernității liberale. Într-un articol apărut pe platforma Contributors, politologul Marius Stan a dezvoltat teoretic, dar cu directe trimiteri la realitatea pe care o menționezi, ce înseamnă responsabilitatea statelor democratice atunci când se întâlnesc cu o criză umanitară de amplitudinea și gravitatea celei actuale.

- Președintele Iohannis face o vizită în State. Ne putem aștepta la rezultate spectaculoase?

- Mie mi se pare că președintele Iohannis merge în direcția pe care a susținut-o Traian Băsescu în timpul celor două mandate ale sale. Nu este vorba, așadar, de o relansare spectaculoasă, ci de consolidarea unei relații durabile, verificată de-a lungul anilor. Se va face un schimb de opinii, se vor stabili relații interpersonale care, întotdeauna, înseamnă foarte mult în dialogul dintre state.

- Crezi că Traian Băsescu ar trebui să-și continue proiectele politice sau i-ai recomanda să rămână doar un simplu observator/ comentator?

- N-am fost consilierul lui Traian Băsescu în perioada cât a fost președintele României și, în plus, sunt de părere că sfaturile se dau numai când sunt cerute. Nu ascund că prețuiesc mult rolul lui Traian Băsescu în demersul condamnării dictaturii comuniste din România. În decembrie 2016 se vor împlini 10 ani de la acea ședință a Parlamentului României în care Traian Băsescu a apărat valorile societății deschise, iar Corneliu Vadim Tudor, pe acelea ale totalitarismului.

- Ce le spui americanilor, dacă te întreabă, despre România de azi?

- Că este mai bună decât România de ieri, că există imensa șansă de a deveni o democrație liberală europeană, de a depăși handicapul moștenirilor comuniste și FSN-iste. Nu sunt un optimist incorigibil, dar mă obstinez să nu cad în capcana unui pesimism devastator. Altfel spus, spre a relua titlul autobiografiei lui Alexander Dubcek, speranța moare ultima.