Voi vă implicați copiii în bucătărie? Alimentația sănătoasă pentru micuți, prioritară pentru părinți. Sfaturi utile pentru a ști cum să-i protejați

Voi vă implicați copiii în bucătărie? Alimentația sănătoasă pentru micuți, prioritară pentru părinți. Sfaturi utile pentru a ști cum să-i protejați

Lecțiile de gătit se pot dovedi utile în educația copilului, dar aduc o contribuție și în dezvoltarea unor aptitudini precum cooperare, îndemanare, relatie cauza-efect, responsabilitate, incredere și creativitate. Micuțul tău trebuie implicat în activitățile din bucătărie încă de la vârste fragede

Distracție și educație pentru o viață sănătoasă! Acesta a fost motto-ul sub care copiii pasionați de bucătărie au pregătit, zilele trecute, fel de fel de preparate și cocktail-uri pe bază de fructe și legume sub atenta supraveghere a simpaticului bucătar italian Antonio Passarelli.

Ca părinți, suntem preocupați de alimentația sănătoasă pentru copiii noștri, dar mai mult decât atât, ne dorim să-i educăm, să devină responsabili și să poată lua singuri decizii legate de propria sănătate. Și cum deprinderile sănătoase se formează cel mai bine prin joc, copiii s-au întrecut în ateliere de gătit și au făcut o mulțime de cocktailuri în cadrul unui proiect denumit ”Copii Sănătoși”.

Înainte de premierea micuților bucătari cu șorțuri colorate, Antonio Passarelli a dat câteva sfaturi de care orice părinte ar trebui să țină cont când vine vorba de alimentația copiilor:

- Mic dejunul încarcă bateriile pentru toată ziua, așa că cel mai bine e să îți educi copilul de la varste cât mai mici să mănânce dimineața. Dacă reușești asta, sunt mari șanse să păstreze acest obicei toată viața! Copiii sunt mai dispuși să mănânce ori să încerce ceva nou dacă participă la prepararea bucatelor. Este benefic și distractiv atât pentru părinte, cât și pentru copil, să gătească și să se distreze împreună. Ba chiar și implicarea celui mic în cumpărarea alimentelor este recomandată!

- Toate culorile tari din fructe și legume provin din substantele naturale ale plantelor, care au efecte benefice asupra corpului. Nu degeaba nutriționiștii recomandă o hrană cât mai colorată în fiecare zi! Pune-i copilului în farfurie mâncăruri și gustări pline de culoare, iar dacă fructele și legumele sunt tăiate și aranjate în forme atractive, cu siguranță le va savura!

- Fără zahăr! Zahărul nu conține substanțe nutriente și nu aduce beneficii organismului! E o sursă de calorii goale, creează dependență și, pe termen lung, dăunează corpului. În orice situație puteți să înlocuiți acest ingredient cu mierea.

- Toate gustările pe care le dați copilului trebuie să fie sănătoase, simple și gustoase, iar atunci când nu aveți timp să pregătiți ceva, cea mai simplă opțiune sunt fructele. O altă variantă la-ndemână e ca în iaurtul natural să adăugați fie un fruct proaspăt, fie nuci ori semințe cu miere.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News