Vine criza? Toată lumea cumpără AUR!

Vine criza? Toată lumea cumpără AUR!

Investitorii au început să cumpere masiv aur pe fondul temerilor legate de pieţele financiare. Marile bănci din Europa, precum Societe Generale (prezentă în România prin BRD), au înregistrat scăderi şi de peste 10% într-o singură zi.

Bancherii au avertizat că, în ultimele zile, tot mai mulţi investitori au preferat să-şi vândă acţiunile şi să cumpere masiv aur, aşa cum n-au mai făcut-o de ani de zile. Multe miliarde de dolari au fost investite în metale preţioase în ultimele zile. Pe lângă aur, investitorii au cumpărat masiv şi argint şi platină. Doar în 2010 s-a mai văzut o tendinţă atât de puternică pe zona metalelor preţioase. Aurul are o foarte bună imagine de refugiu în vremuri nesigure, fiind preferatul tuturor atunci când se anunţă vremuri grele.

 

Analiştii Bank of America au făcut un top al celor mai riscante active, în ochii investitorilor: acţiunile sunt pe primul loc, obligaţiunile de mare risc sunt pe doi şi pieţele emergente sunt pe trei. Miliarde de dolari au ieşit de pe aceste zone şi au intrat pe zona metalelor preţioase. Acestea din urmă au ajuns astfel extrem de scumpe. Preţul aurului a crescut cu circa 16% în ultima săptămână, al argintului cu circa 13%, iar al platinei cu 7%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Românii pot cumpăra aur de la bănci comerciale precum BCR sau Piraeus. Uneori, acesta poate fi achiziţionat şi de retaileri online. Emag a vândut lingouri de aur la ultimul eveniment Black Friday. Evident, o altă opţiune o reprezintă magazinele de bijuterii sau casele de amanet. Potrivit BNR, preţul aurului a ajuns acum la aproape 160 de lei gramul, dar acesta ar putea creşte şi mai mult dacă tendinţa de instabilitate continuă pe bursele din întreaga lume.

Dacă aveţi o cantitate mare de aur, este recomandat să-l păstraţi în casete de valori. Băncile greceşti oferă preţuri bune, chiria lunară pentru o astfel de casetă începând de la circa 50 de lei. În funcţie de dimensiunea safe-ului, suma poate sări lejer de 1000 de lei pe lună.