VIDEO. Vocea care se naşte o dată la SUTE DE ANI! O româncă de numai 13 ani a ULUIT America când a apărut pe scena unui CUNOSCUT concurs

VIDEO. Vocea care se naşte o dată la SUTE DE ANI! O româncă de numai 13 ani a ULUIT America când a apărut pe scena unui CUNOSCUT concurs

După reprezentaţia vocală de excepţie de la Românii au talent, în care micuţa Laura Bretan a ridicat întreaga sală în picioare şi a adus lacrimi pe obrajii telespectatorilor, românca a reuşit să facă un spectacol uluitor şi pe scena de peste ocean a concursului Americanii au talent.

Laura are 13 ani, este de origine română, dar s-a născut în America, unde s-au făcut numeroase reportaje despre talentul extraordinar al tinerei cântereţe de operă. Tot peste hotare, Laura a participat la nenumărate competiţii, lăsând cu gura căscată pe cei ce i-au auzit glasul şi câştigându-le fără greşeală.

În urma cu un an, micuţa vedetă de peste ocean s-a întors în România alături de părinţii săi, aduşi pe meleagurile natale de tragica veste că bunicul ei, de care era foarte apropiată şi care a încurajat-o dintotdeauna să meargă cât mai departe cu talentul său, s-a stins din viaţă.

Şi-a început cariera muzicală de la varsta de 4 ani, apoi şi-a perfecţionat talentul sub tutela profesorului de muzică din Chicago, Cristian Dumetrana, de origine română.

Laura Bretan este cea mai tânără cântăreaţă de la Chicago Music Awards şi a fost nominalizată pentru premiul "Cel mai bun artist sub varsta de 15 ani". 

După succesul numărului de la "Românii au talent", Laura nu a ezitat să apară şi pe scena concursului "Americanii au talent", unde a trezit emoţiile a zeci de mii de oameni impresionaţi de vocea ireală a româncei, talent ce se naşte odată la sute de ani. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News