Editura Evenimentul si Capital

Victor Ponta candidează deja la șefia PSD. Să știe oare sentința în cazul Liviu Dragnea? România lui Cristoiu

Autor: | | 11 Comentarii | 20073 Vizualizari

În cadrul unei conferințe de presă ținute la Constanța, Victor Ponta a anunțat înscrierea în Partidul Pro România a unui număr de 10 parlamentari.

Teoretic se poate face un grup parlamentar. Numai că în urma acțiunilor puse la cale de Victor Ponta pe vremea cînd era premier PSD, s-au luat măsuri astfel încît crearea unui grup parlamentar prin trecerea de la un partid la altul să fie destul de dificilă. Victor Ponta e însă optimist. O stare de euforie domnește nu numai la nivelul fostului premier, dar și în rîndurile fanilor domniei sale, care nu sînt puțini.

Această stare de euforie e alimentată de noi și noi dezertări din PSD în favoarea Pro România, proces urmînd un plan mediatic bine pus la punct. Doritorii să treacă în noul partid sînt înscriși într-o listă de așteptare din punctul de vedere al anunțului public. Lideri PSD precum Ecaterina Andronescu sînt deja anunțați ca gata să facă gestul vieții lor prin trecerea la Pro România.

E limpede că asistăm la un scenariu mediatic menit a lăsa impresia că hemoragia din PSD nu se mai oprește. Momentul numit Pro România nu e o premieră postdecembristă. Lăsînd deoparte trecerile individuale dintr-un partid într-altul, cu precădere într-un partid nou, desprinderi de grupări dizidente dintr-un partid mare pentru a se forma un alt partid au mai avut loc în patru rînduri:

Ruperea FDSN din FSN-ul lui Petre Roman în 1992.

Formarea APR prin plecarea unui grup de nemulțumiți din PDSR în 1997.

Plecarea din PNL a Grupului condus de Teodor Stolojan în decembrie 2006 pentru a forma în 2007 Partidul Liberal Democrat, ulterior fuzionat cu Partidul Democrat al lui Emil Boc.

Înființarea Partidului Liberal Reformator la 3 iulie 2014, sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu, ca o dizidență la PNL după fuziunea PNL cu Partidul Democrat Liberal în 2014.

Despre raportarea momentului Pro România la alte momente asemănătoare voi scrie în numerele viitoare, deoarece el nu poate fi înțeles în sine, fără reamintirea trecutului.

Principalul izvor de membri, de tărie și de impact mediatic pentru Pro România rămîne plecarea din PSD și înscrierea în Pro România a unor lideri PSD.

Sînt însă veniri și din alte partide. Venirea către partid a parlamentarilor din alte formațiuni nu e o chestiune prea complicată. După un timp de la alegeri, mai ales în partidele în care au loc răsturnări la nivelul conducerii, în rîndurile unor parlamentari se ivesc nemulțumiri provocate de trecerea lor în plan secund după schimbarea spectaculoasă de la vîrf.

În cazul parlamentarilor PSD, nemulțumirile au fost accentuate și de faptul că premierul Victor Ponta a reușit să promoveze o echipă bună din punct de vedere profesional. Un timp, mai ales pînă la alegeri, Liviu Dragnea, noul șef al PSD, s-a străduit să nu intre în conflict cu Victor Ponta. După alegeri, cu Liviu Dragnea s-a petrecut procesul tipic personalităților minore care se trezesc peste noapte în ipostaze majore. Președintele PSD și-a pierdut orice urmă de înțelepciune politică. Nu numai Victor Ponta a fost victima acestei credințe a lui Liviu Dragnea că e buricul Pămîntului. Oameni foarte buni din echipa lui Victor Ponta au fost trecuți pe linie moartă. Locul lor a fost luat de personalul tehnic ajutător din organizația județeană PSD Teleorman: șoferi, mecanici auto, spălători de mașini, secretare fără bacalaureat, îngrijitori de piscine și gardieni de la intrare. Era de așteptat ca politica de cadre a lui Liviu Dragnea să provoace mari nemulțumiri între oamenii lui Victor Ponta, dar și între mulți lideri PSD. Achitarea fostului premier, desigur doar în primă instanță, a schimbat urieșește situația starea de spirit în PSD. Victor Ponta a apărut multora din PSD ca purtă- torul unui drapel de cuceritor înfipt pe zidul unei cetăți asediate.

E una dintre explicațiile trecerii unor parlamentari pesediști la Pro România. O altă explicație ține de oportunismul politicianului român. La anume timp după alegeri, mai ales cînd s-a schimbat conducerea partidului, unii parlamentari îşi dau seama că nu mai au nicio șansă de a fi puși din nou pe listele electorale ale partidului. Se produce atunci o mișcare către partidele nou înființate în speranța că aici concurența e mai mică și ca atare șansele de a fi pe liste sînt mai mari. Postdecembrismul a dovedit însă că una e formarea unui grup parlamentar între alegeri și alta e victoria în alegerile parlamentare. Formarea grupului parlamentar e o condiție obligatorie dar nu suficientă pentru o evoluție spectaculoasă ulterioară a Partidului nou înființat. Această evoluție n-are nicio legătură cu numărul de parlamentari, cu politicienii care vin din alte partide, nici măcar cu impactul mediatic al înființării. Ascensiunea unui nou partid e dată doar de ascensiunea în sondaje. În sondajele autentice, nu în cele măsluite din varii motive. Pentru ca un partid să evolueze spectaculos după momentul formării grupului parlamentar, e absolut obligatoriu ca o parte a electoratului - mai mică sau mai mare - să vadă în el un partid speranță. De aceea partidele bine plecate la drum încep prin a-și alege electoratul căruia i se adresează. Activitatea lui Victor Ponta de pînă acum – și prin aceasta activitatea partidului Pro România - s-a redus în chip absurd la politica pe care am putea-o numi anti Dragnea. Firește anti Dragnea, ba chiar și anti-PSD, trebuie să fie o componentă a unui partid precum Pro România. Numai că una e să faci politică anti Dragnea doar în acele momente în care președintele PSD intră în conflict cu programul Pro România, și alta e să faci politică anti Dragnea tot timpul, indiferent dacă se impune sau nu. Deocamdată – repet –deocamdată - nu văd niciun element de program minim în cazul partidului Pro România.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 08:21 Încă o LOVITURĂ primită de Dragnea din partea ÎCCJ. Situația a fost CLARIFICATĂ de AVOCAT. Anunțul făcut după SENTINȚĂ 08:07 REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 06:10 Tăriceanu, ANUNȚ BOMBĂ după CONDAMNAREA lui Liviu Dragnea: „Indiferent de sentința definitivă...” 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 19:37 Codrin Ștefănescu, REACȚIE DURĂ în cazul sentinței lui Dragnea: „În condiţiile de faţă...” 19:15 De unde i se TRAGE liderului PSD: „Liviu Dragnea s-a autocondamnat, Parlamentul nepunând în aplicare decizia CCR" 19:03 Prima REACȚIE din PSD, după SENTINȚA lui Dragnea! UN IMPORTANT mebru al partidului RUPE TĂCEREA: „Ce va urma...” 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate