Victor Ponta: Săptămâna viitoare aștept Ordonanța cu măririle salariale pentru medici. Fac apel către ceilalți bugetari: discutăm și când putem, ne ținem de cuvânt

Victor Ponta: Săptămâna viitoare aștept Ordonanța cu măririle salariale pentru medici. Fac apel către ceilalți bugetari: discutăm și când putem, ne ținem de cuvânt

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Sănătății să vină săptămâna viitoare cu ordonanța care mărește salriile medicilor. În ceea ce-i privește pe ceilalți bugetari, premierul a spus că aceștia au dreptate atunci când solicită salarii mărite, iar Executivul va discuta şi va negocia cu aceştia, iar atunci când va putea, se va ţine de cuvânt.

"Fac un apel către toţi ceilalţi bugetari care au dreptate - şi ei vor salarii mai mari şi merită - să facem cum am făcut în ultimii patru ani şi ne înţelegem şi negociem şi discutăm şi când putem, ne ţinem de cuvânt. Spre deosebire de alţii care le-au tăiat salariile, noi de fiecare dată le-am dat. De exemplu, la educaţie cred că ne-am ţinut de cuvânt. În martie a intrat în vigoare prima creştere, în octombrie intră a doua, personalul nedidactic. Deci, cu absolut toată lumea, când ne-am înţeles şi am avut banii, ne-am ţinut de cuvânt", a declarat Victor Ponta.

Premierul i-a cerut ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, să vină săptămâna viitoare cu ordonanţa care stabileşte această decizie. "Veniţi săptămâna viitoare cu ordonanţa pentru că aţi economisit bani la Sănătate şi nu aveţi nevoie de alţi bani anul acesta, putem să le punem în aplicare de la 1 octombrie", i-a spus Ponta lui Bănicioiu.

Aseară, Victor Ponta a precizat că, deocamdată, din fondurile disponibile, pot fi mărite salariile pentru personalul din sistemul sanitar, aşa cum anul trecut a fost parafată o înţelegere cu profesorii asupra titlurilor executorii şi a majorării salariilor.

Ne puteți urmări și pe Google News