Viaţa românilor devine tot mai scumpă

Viaţa românilor devine tot mai scumpă

De la 1 octombrie, cresc preţurile reglementate la gaze şi curent electric, dar şi la toate tipurile de carburant şi ratele la bănci

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat ieri că managerii societăţilor comerciale prognozează, pentru următoarele trei luni, o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul de 25 la sută. Potrivit aceloraşi estimări, preţul lucrărilor de construcţii va creşte cu 11 la sută, al produselor industriale cu 9 la sută, iar la servicii se va înregistra o scumpire de 4 la sută. 

● De la 1 octombrie, gazele și energia electrică furnizate către consumatorii casnici care au rămas în regimul reglementat se vor scumpi cu 6, respectiv 5 la sută, a anunţat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care marți s-a reunit într-o ședință pe această temă. Preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici a crescut cu până la 8% de la 1 iulie. 

● Deşi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri că nu a văzut nicio scumpire a preţului carburanţilor, motorina, carburantul auto cel mai cumpărat în România, s-a scumpit în ultimele două săptămâni cu 21 de bani pe litru, atât din cauza creşterii accizei, decise de Guvern, cât şi a creşterii cotaţiilor internaţionale la produse petroliere.

O nouă scumpire a carburanţilor, atât a benzinei cât şi a motorinei, este aşteptată pentru data de 1 octombrie, independent de cum vor evolua cotaţiile. Duminică va intra în vigoare o nouă creştere a accizei, tot de 16 bani pe litru, decisă de Guvern. Cabinetul a aprobat, în sedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanți în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţă că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi.

● Ieri s-a înregistrat şi o creştere puternică a indicelui Robor la trei luni, în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei. Acesta a ajuns la 1,46%, o majorare de 16,8% faţă de şedinţa precedentă. Robor mai mare înseamnă automat rate mai mari la creditele de la bănci.

Şi indicele Robor la şase luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a avansat ieri de la 1,25% la 1,35%. Deci, au crescut şi ratele la acest tip de credit.

Cum cursul valutar leu/euro a urcat ieri la maximul ultimilor cinci ani, euro fiind cotat la 4,5991 lei, ratele la creditele în moneda europeană vor fi şi ele mai mari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News