Veste ÎNGROZITOARE despre un artist CELEBRU român. Are CANCER! A început tratamentul și NU mai poate cânta

Veste ÎNGROZITOARE despre un artist CELEBRU român. Are CANCER! A început tratamentul și NU mai poate cânta

Ion „Nuțu” Olteanu, unul dintre membrii fondari ai celebrei trupe rock Iris, trece prin momente grele. Artistul are cancer și a început tratamentul care, din păcate, îl ține departe de scenă.

În prezent, Nuțu se recuperează după o cură cu citostatice, după ce a fost diagnosticat recent cu o formă rară de cancer a sistemului limfatic, din fericire vindecabil.

 În urmă cu trei ani, Nelu Dumitrescu, alături de care Nuțu a început povestea Iris, a fost de asemenea diagnosticat și operat de cancer, și, după aproape un an de pauză, starea sa este bună. Problemelor medicale ale artiștilor li și se adaugă războiul nedrept purtat împotriva celor care au părăsit grupul – Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică -și care fac concurență neloială pe piața muzicală, cântând tot sub titulatura de Iris, drept pe care l-au obținut provizoriu în instanță, scrie Libertatea.ro.

„Se pare că acestă boală pune la grea încercare trupa Iris. Dar suntem luptători” , ne spune Nelu Dumitrescu, cel care a învins această boală în urmă cu câțiva ani.

Ne puteți urmări și pe Google News