URMĂRITUL GENERAL se plimba prin București. Infractorul a fost PRINS de Poliția Locală la o zi după ce a fost dat în CONSEMN LA FRONTIERĂ

URMĂRITUL GENERAL se plimba prin București. Infractorul a fost PRINS de Poliția Locală la o zi după ce a fost dat în CONSEMN LA FRONTIERĂ

La o zi după ce a fost dat în urmărire generală și în consemn la frontieră, un bucureștean, condamnat la închisoare, a fost prins de polițiștii locali ai Primăriei București, în timp ce conducea, liniștit, mașina.

Bucureșteanul Lucian B., în vârstă de 39 de ani, fusese condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, informează Poliția Locală a Municipiului București (PLMB).

El era dat în urmărire generală și în consemn la frontieră, încpând de luni,  pentru că se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea

Ghinionul lui a fost că marți dimineață, în jurul orei 10.40, agenții un echipaj al Serviciului Circulație Rutieră din cadrul P.L.M.B., l-au tras pe dreapta, pe Șoseaua Iancului, din Sectorul 2 al Capitalei, în timp ce proaspătul urmărit general se afla la volanul unei mașini.

Când i-au verificat actele, agenții Poliției Locale au constatat că au de-a face cu urmăritull general. Drept urmare, au întocmit actele procedurale și l-au predat la Secția 8 Poliție, în custodia Poliției Naționale.