Un pasager român a fost descoperit mort într-un tren din Belgia

Un pasager român a fost descoperit mort într-un tren din Belgia

Conductorul trenului l-a descoperit pe românul decedat, circulaţia trenurilor pe rutele Bruxelles-Termonde şi Termonde-Gand fiind perturbată în urma incidentului, potrivit Societății Naţionale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB), citată de 7sur7.

Potrivit SNCB, incidentul a avut loc la ora locală 5.30 (6.30, ora României), la Asse, în Brabant.

"Este vorba despre un român în vârstă de 48 de ani, fără titlu de şedere definitivă în ţara noastră. Un medic legist a fost trimis la faţa locului pentru a examina cadavrul, dar, la prima vedere, nu a constatat nimic suspect. Urmează să fie făcută autopsia", au declarat reprezentanții Parchetului din Hal-Vilvorde.

Trenul respectiv a staţionat pe şine timp de mai multe ore, blocând circulaţia. Un pasaj la nivel cu calea ferată a fost, de asemenea, blocat.

Ne puteți urmări și pe Google News