Ucraina: În ce constă o treime din ajutorul umanitar al lui Putin

Ucraina: În ce constă o treime din ajutorul umanitar al lui Putin

O parte semnificativă a ajutorului umanitar trimis de Rusia în estul Ucrainei constă în sare simplă şi apă potabilă, informează marţi agenţia ucraineană Unian, citând surse din serviciile secrete ale Kievului.

Coloana de camioane ruse transportă, în special, 700 de tone de apă, care a fost încărcată în zona poligonului Alabino unde se antrenează Divizia a II-a de gardă Tamanskaia.

Destinate locuitorilor din est

Media ucrainene a fost surprinsă de cantitatea de sare trimisă de Rusia Ucrainei, dar indică totuşi faptul că sosirea celor 700 de tone de apă la graniţă, unde se afla blocat convoiul umanitar de la sfârşitul săptămânii trecute, a coincis cu privarea totală de apă a oraşului Doneţk, unde au loc lupte grele între armata ucraineană şi rebelii proruşi, după un asediu de mai multe săptămâni al oraşului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Convoiul umanitar din 280 de camioane mari (Kamaz) a pornit de la Moscova în 12 august, cu aproape 2.000 de tone de ajutoare destinate locuitorilor din estul Ucrainei. Pe lângă apa și sarea deja menţionate, acesta mai conţine 400 tone de cereale (hrişcă, orez etc), 100 tone de zahăr, 62 tone de alimente pentru copii, 54 de tone de echipament medical şi medicamente, 12.000 de saci de dormit, 69 generatoare electrice de diferite capacităţi.