Traian Băsescu, despre relaţia României cu NATO: Putem fi numărul 1 dacă investim în SECURITATE. Puterea Rusiei în Crimeea trebuie balansată
- Anca Lupescu
- 29 decembrie 2015, 14:35
Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre ameninţarea Rusiei faţă de România, declarând că NATO trebuie să îşi mişte echipamentele pentru a balansa puterea Federaţiei Ruse în Crimeea. Totodată, fostul şef al statului a mai spus că România poate deveni numărul 1 din punct de vedere al responsabilităţilor şi greutăţii privind securităţii Europei.
"Acolo e aviaţie masivă, sunt nave care pot transporta nave pe litoralul românesc al Mării Neger în mai puţin de 24 de ore. Această forţă a Rusiei în Crimeea trebuie balansată. Eu am spus că NATO trebuie să îşi mişte echipamentele logistice şi militare în ţări precum România, Bulgaria, Polonia, ţările baltice. Să aduci militari e uşor, e greu să aduci rachete, artierie şi aşa mai departe. Eu am susţinut amplasare de echpamente militare în Europa de Est. Tot eu am susţinut două comandamente: unul de batalion pentru acoperirea nevoilor de batalion ale NATO dar şi unul de divizie şi formând o nouă mare unitate NATO pe flancul Vestic. Pentru noi niomic nou sub soare. Ruşii reacţionează deşi ştiau din 20124 că asta er o decizie NATO luată deja. Probabil nu s-au aşteptat la amploare echipamentelor. E cel mai mare portavion existen în lume în Crimeea, acolo Rusia a concentrat putere militară care trebuie balansată", a declarat Băsescu.
Fostul preşedinte a declarat că România are o relaţie bună cu NATO.
"România are o relaţie excelentă a Stratford. Eu vă spun că e o analiză pe fond bună dar cu o singură remarcă: în trei ani Românioa va investi 7 miliarde în modernizarea propriei armate, România va fi numărul 1 şi nu Polonia. Pentru că tamponul între România şi Rusia e doar Moldova, pe când Polonia are un tampon mai larg, Ucrainei. Şi din Estul Ucrainei până la frontiera Poloniei sunt 800 şi ceva de km din Transnistria până în România sunt doar 100 şi ceva.
România din punct de vedere militar e mai expusă decât Polonia. Dacă Rmânia va face sacrificiul necesar să investească 5, 6 miliarde în securitate şi să îşi echipeze armata cum trebuie, va deveni numărul 1 din punct de vedere al responsabilităţii şi greutăţii pentru securitatea Europei, dar depinde de deciziile politice", a mai spus Băsescu, în cadrul unei intervenţii telefonice pentru B1Tv.