ȚARA în care doi OAMENI din cinci sunt MORȚI de FOAME

ȚARA în care doi OAMENI din cinci sunt MORȚI de FOAME

Comunismul face ravagii în singura țară din lume unde s-a instalat o dinastie cu origini staliniste. Doi din cinci nord-coreeni sunt subnutriţi şi mai mult de 70 % din populaţie se bazează pe ajutoare alimentare, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite.

Într-un nou raport remis publicităţii, forul mondial precizează că majoritatea locuitorilor din Coreea de Nord nu au acces la asistenţă medicală de bază sau salubritate.

Pneumonia şi diareea sunt două principale cauze care contribuie la moartea copiiilor în vârstă de sub cinci ani, se arată în raport. Necesităţile umanitare au fost accentuate de „frecvente hazarde naturale”, precum inundaţii dese şi secetă. „Pe fondul tensiunilor politice, aproximativ 18 milioane de persoane din Coreea de Nord continuă să sufere din cauza insecurităţii alimentare, subnutriţiei şi lipsei de acces la serviciile de bază”, relevă raportul Naţiunilor Unite. Mai mult, 10,5 milioane de persoane, sau 41% din populaţie, sunt subnutrite.

În schimb, Coreea de Nord ar putea fi, potrivit anchetatorilor americani, la originea sustragerii a 81 de milioane de dolari dintr-un cont al Băncii Centrale din Bangladesh deţinut pe lângă Rezerva Federală din New York, a relatat miercuri publicaţia Wall Street Journal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Justiţia americană se pregăteşte să acuze intermediari chinezi, care ar fi ajutat Coreea de Nord să sustragă această sumă prin piratare informatică în februarie 2016, adaugă ziarul, citând surse apropiate anchetei.

Prin sistemul de transfer internaţional SWIFT, piraţii informatici au reuşit să vireze 81 milioane de dolari dintr-un cont deţinut de Banca Centrală din Bangladesh la filiala din New York a Băncii Centrale americane (Federal Reserve System, Fed).