SUSPANS cu GEORGE ARION. Săptămâna nebună

SUSPANS cu GEORGE ARION. Săptămâna nebună

În cărțile sale polițiste, Stelian Țurlea observă realitatea cu multă atenție, oferind cititorilor numai informații veridice, aidoma unui jurnalist scrupulos.

„Arunc-o pe soră-mea din tren!”, „Te voi răpi la noapte”, „Ieși din viața mea!”, „Crimă la Torino”, „Greuceanu” (roman tradus în Anglia) etc. conturează o lume pe care o recunoaștem ca fiind a noastră, cu luminile și umbrele ei, cu suferințele și bucuriile ei. De aceea, paginile lor alcătuiesc o istorie ce va putea fi consultată cu folos și în viitor, de către oricine va dori să afle cine am fost, cum am trăit, la ce am visat.

Marele atu al acestui scriitor harnic și talentat, interesat de natura umană, este acela de a crea ficțiuni care par să fie relatarea unor întâmplări petrecute aievea, unele dintre personaje asigurând legătura dintre ele în modul cel mai firesc. E ca și cum, de fapt, ne-ar spune o singură poveste. Tensionată. Enigmatică. Tulburătoare. În „Săptămâna nebună”, un polițist aflat pe urmele unei rețele de traficanți de droguri este prins de către aceștia, torturat cu bestialitate și ucis. Un coleg de-al său, Victor Stamate îi anchetează moartea și reușește să-i deconspire pe criminali și pe complicii lor – unii chiar din poliție. O situație paradoxală pentru cineva care vrea să descopere adevărul: cei din anturajul său să se străduiască din răsputeri să-i facă misiunea imposibilă.

Totul se rezolvă în decursul a șapte zile în care evenimentele se succed într-o cavalcadă furibundă, răsturnările de situație provoacă perplexitate, iar unora dintre eroi li se smulg măștile și li se dezvăluie acțiunile odioase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar aceasta nu e decât o luptă câștigată, nu înseamnă și victoria finală. Undeva, în umbră, cineva complotează în continuare. Se va ajunge vreodată și la el? Alert, cu o construcție narativă ingenioasă, cu eroi memorabili, și acest roman al lui Stelian Țurlea are toate șansele să-i captiveze pe numeroșii lui fani. E cert: fără cărțile sale cu detectivi și asasini, romanul polițist românesc ar fi mai sărac.