Turbez de oftică când aud comentatori spunând „noi și Uniunea Europeană”. Suntem de 11 ani membri cu drepturi depline și încă vorbim despre Uniunea Europeană ca despre o entitate separată. Nu, oameni buni. Noi suntem UE!
Am făcut acest preambul fiindcă zilele trecute am fost la Bruxelles, la sediul Parlamentului European, unde așa de al dracu’ am vorbit numai în română. Nu de alta - și cunosc Slavă Domnului vreo două limbi străine, plus gimnastica noastră tradițională - dar româna este limbă oficială a UE, iar ceilalți colegi de uniune trebuie să înțeleagă asta, așa cum și noi îi înțelegem. Am ajuns în Capitala Europei, cum place bruxelezilor să spună, nu din curiozitate sau ca simplu turist. Aproape obligat pentru că am mai bântuit prin capitala Belgiei de câteva zeci de ori.
M-am dus pentru România! Un europarlamentar inimos (pe care l-am cunoscut la fața locului) a organizat o expoziție unică de documente și fotografii de arhivă denumită simbolic „România europeană — consecința Marii Uniri de la 1918”. Am fost măgulit de-a dreptul ca alături de europarlamentarul Laurențiu Rebega să vorbesc la deschiderea acestei expoziții alături de nume mari ale istoriografiei românești: prof. dr. Ioan Opriș, prof. dr. Gheorghe Onișoru, prof. dr. Gheorghe Sbârnă, dr. Ionuț Cojocaru și dr. Lucian Dindirică. Din nefericire, că așa este la noi la români, dezbinarea este mai mare decât solidaritatea. Dintre europarlamentarii români, deși invitați special, nu a fost prezent decât domnul Cătălin Ivan. În schimb, a fost prezent domnul deputat Laszlo Tokes. Nici nu știu dacă a venit din complezență, patriotism sau doar să vadă ce mai pun la cale valahi! Cert este că la mine nu a suportat să mai stea și a tirat-o englezește, ceea ce mi-a mai umplut odată inima de fericire.
Nu ca să mă laud scriu acest text, ci pentru că Maestrul Ion Cristoiu m-a învățat că cele mai suculente texte din astfel de deplasări sunt reportajele. Cum nu am spațiu de așa ceva, vă comunic câteva gânduri despre vizita în inima democrației europene.
Birocrația Uniunii Europene este îngrozitoare. N-am văzut și nici nu mi-am închipuit în viața mea că există o astfel de uzină. Mii de funcționari cazați în blocuri imense. Toți cu ecusoane și aproape dresați. Imagine de George Orwell. Noi nu existăm. La cafeneaua Parlamentului, unde atârnă destui din cei 750 de europarlamentari există un stand de ziare. Pe țări. Din cele 28 de cutii-rafturi, doar al României este gol. La urma urmei ce ziare ar fi putut pune?
Obligat de câteva cunoștințe care cred că dacă te duci la Bruxelles te întorci măcar cu un credit nerambursabil am trecut pe la magazinul de suveniruri. Nu există nici măcar un singur obiect cu numele sau steagul României. O ceașcă, un stilou, o hartă, un pix sau măcar o izmană. Toate celelalte țări au! Nu am găsit decât o amărâtă de broșură în limba română despre Parlamentul European. Restul au!
La alegerile de anul viitor vom avea un europarlamentar în plus. Numărul de europarlamentari este proportional cu numărul populației. România va avea de la anul 33. Cum democrația este un exercițiu destul de greu de înțeles pentru noi românii, Olanda care în prezent are 26 de europarlamentari va primi de la anul 3 în plus. Asta la o populație de 17 milioane de locuitori. Hai că-i egalitate!
La ieșirea din Parlamentul European prietenul meu Florian Banu, știind că am mai fost prin inima democrației europene m-a întrebat: „Ce vor fi simbolizând struții ăștia cu capul în nisip, plasați în Leopoldpark, la doi pași de intrarea în Parlamentul European? Întreb și eu, căci e cunoscut faptul că simbolistica e foarte diversificată!” N-am știut ce să-i răspund, așa că am improvizat. „Suntem noi, românii, Floriane!”
Recomandările noastre
08:47 - Administrația Trump: primul test
