Atitudinea lui Victor Ponta din ultimele zile este nocivă pentru democraţie şi scoate la lumină convingeri cel puţin dubioase. Este nesănătos pentru democraţie ca un politician aflat atât de sus în ierarhia statului să se poziţioneze ca adversar al sistemului judiciar. Unele dintre argumentele pe care îşi bazează actualul prim-ministru poziţia sunt cel puţin bizare.

Când spune că ancheta judiciară care îl vizează are în spate interese politice, Victor Ponta nu inventează ceva nou. Mai ţineţi minte cum se văicărea exact la fel actualul condamnat Dan Voiculescu?

Este aceeaşi placă pe care au pus-o publicului aproape toţi politicienii care au intrat în conflict cu legea.

Dincolo de asta, am remarcat în interviul de ieri seară, de la Antena 3 nişte convingeri cel puţin dubioase ale actualului prim-ministru. Deşi economia nu are nicio legătură cu afacerile judiciare, domnul prim-ministru a ţinut să aducă în discuţie cu insistenţă statisticile economice care indică o performanţă a guvernării pe această zonă.

Performanţa economică a devenit, într-o logică bizară, argument în discuţia despre dosarul penal în care e urmărit şeful Guvernului României.   

Trecem peste opiniile unor analişti economici care spun că situaţia nu este atât de roz şi că cifrele interpretate la superlativ de politicienii puterii ascund în spate mari probleme şi acordăm Guvernului Ponta nota 10 la economie, cu coroniţă.

De ce ar trebui să-l ţină asta pe Victor Ponta în funcţia de şef al Executivului?

Eu nu cred că este cineva atât de naiv încât să-şi imagineze că performanţa economică a unei ţări depinde numai şi numai de un singur om, care ar deţine vreo formulă secretă pe care numai şi numai el poate aplica astfel încât economia naţională să nu se prăbuşească.

O oarecare logică ar putea să fie găsită în ideea că nu e corect sa plece dintr-o funcţie cineva care a performat în postul său. Este un raţionament corect, dar în situaţia în care discuţia este despre competenţă şi performanţă, nu într-o discuţie despre încălcarea legii.

Indiferent cât de performant este un politician aflat pe o funcţie publică, atunci când este bănuit că a comis infracţiuni nu mai poate lua decizii care afectează publicul cât timp situaţia lui este neclară. Performanţa într-o funcţie publică nu poate să justifice încălcarea legii.

Metoda justificării unor situaţii anormale cu argumente economice este una tipic comunistă.

...

...

Cu siguranţă că mulţi dintre dumneavoastră îşi amintesc discursurile în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu vorbea despre propăşirea socialismului multilateral dezvoltat şi progresele economice ale clasei muncitoare. Când vorbea cineva la Europa Liberă despre încălcările grave ale drepturilor omului sub regimul lui Ceauşescu, tovarăşul ne spunea în Scânteia cum duduie economia socialistă.

Desigur, sperăm cu toţii că statistica economică de astăzi nu este coafată ca în perioada copmunistă pentru a arăta exact opusul situaţiei reale. Dar, chiar şi o performanţă reală nu are cum să ajungă argument într-o dezbatere ce ţine de posibile infracţiuni comise de o persoană care ocupă o funcţie importantă în stat. Nu au absolut nicio legătură.

O guvernare generează performanţa economică prin pârghii care nu depind de o persoană anume, la fel cum nu poate să depindă soarta unei guvernări de un singur lider politic. În spatele guvernului stă o majoritate parlamentară care are posibilitatea să numească o altă persoană competentă care să ducă mai departe planul de măsuri aplicat cu succes până în acel moment.

Numai regimurile dictatoriale depind de soarta dictatorului pentru că acolo există pârghii ilicite şi imorale prin care dictatorul exercită puterea de stat, totul fiind la discreţia lui.

Este România acum într-o astfel de situaţie?