Statul Islamic le cere musulmanilor să UCIDĂ cetăţeni din ţările care luptă împotriva jihadiştilor

Statul Islamic le cere musulmanilor să UCIDĂ cetăţeni din ţările care luptă împotriva jihadiştilor

Gruparea Statul Islamic (SI) a lansat, azi, un apel către musulmani să ucidă cetăţeni, în special americani şi francezi, din ţările care formează coaliţia internaţională creată pentru a lupta împotriva grupului jihadist în Irak şi Siria.

Dacă puteţi ucide un necredincios american sau european - în special francezi ticăloşi - sau un australian, sau un canadian, sau orice cetăţean din ţările care participă la coaliţia împotriva Statului Islamic, atunci bazaţi-vă pe Allah şi ucideţi în orice fel”, a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SI, într-un mesaj publicat în mai multe limbi.

„Ucideţi necredincioşi civili sau militari”, a mai spus el.

Statele Unite ale Americii şi Franţa sunt cele două ţări care au lansat până în prezent lovituri aeriene în Irak împotriva poziţiilor SI, grupare care a declarat la 1 iulie un „califat” în Siria şi Irak, unde gruparea controlează zone întregi.

Mesajul audio transmis în limba arabă, cu o traducere scurtă în limba engleză, franceză şi ebraică, oferă instrucţiuni cu privire la modul în care jihadiştii trebuie să-şi ducă la îndeplinire misiunea fără echipament militar.

„Loviţi-i capul cu o piatră, înjunghiaţi-l cu un cuţit, călcaţi-l cu maşina, aruncaţi-l de la înălţime, strangulaţi-l sau otrăviţi-l”, le-a cerut el musulmanilor în mesajul împotriva cetăţenilor din ţările membre ale coaliţiei care luptă împotriva SI în Irak şi Siria.