Spirit civic. Hoți reclamați de timișoreni

Spirit civic. Hoți reclamați de timișoreni

Patru hoți din buzunare au fost prinși de polițiștii locali în zona Pieței 700, după ce oamenii legii au fost anunțați de câțiva timișoreni că aceștia au furat portofelul unei femei care cobora dintr-un tramvai. Polițiștii i-au identificat rapid pe hoți. Este vorba de trei femei și un bărbat – două persoane din Timișoara și două, din Vinga (județul Arad).

Victima, o femeie de 53 de ani, cu domiciliul în Sălaj, a declarat că cei patru i-au furat portmoneul în care se aflau 800 de lei și acte personale. Suspecții au fost predați cadrelor Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

”Pentru a preveni astfel de fapte, polițiștii locali împreună cu jandarmii de la IJJ Timiș acționează pe mijloacele de transport în comun din municipiul Timișoara. Pe lângă furtul constatat în Piața 700, patrulele mixte au mai aplicat în stațiile mijloacelor de transport în comun și în tramvaie zece sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației referitoare la ordinea și liniștea publică”, au transmis reprezentanții poliției locale.