Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

PETIŢIE. Societatea civilă cere anularea ordonanței prin care se poate renunța la titlul de doctor printr-o simplă cerere. Au semnat deja 500 de persoane

Victor Ponta
Autor: | | 71 Comentarii | 2277 Vizualizari

În acest moment, titlul de doctor poate fi retras doar de către Ministerul Educației, în cazuri de nerespectare a standardelor de calitate și etică profesională. Ordonanța lui Victor Ponta este nelegală deoarece „premierul încearcă, în mod abuziv, să găsească o ieșire din situația în care s-a pus el însuși, și anume de a renunța la titlul de doctor fără ca plagiatul să fie oficial recunoscut”, se arată în petiția prin care se cere renunțarea la modificarea legii educației.

Autorii petiției consideră că propunerea de ordonanță de urgență care va oferi deținătorilor de titlu de doctorat posibilitatea de a renunța la acest titlu este abuzivă, nejustificată și contravine standardelor educației.

Potrivit celor 500 de semnatari, conform legislației în vigoare, titlul de doctor poate fi retras doar de către ministerul Educației în cazuri de nerespectare a standardelor de calitate și etică profesională, pe baza unor rapoarte externe întocmite, după caz, de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etica a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

Soluția lui Ponta

Guvernul României condus de Victor Viorel Ponta a emis o ordonanță de urgență prin care a modificat Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și Ordonanai de Urgență a Guvernului nr. 75/2005, introducând o prevedere care va oferi deținătorilor de titlu de doctorat posibilitatea de a renunța la acest titlu cu o simplă cerere adresată ministerului abilitat.

Ciorbea se gândește

După ce primul ministru Victor Ponta a semnat ordonanța de urgență pentru modificarea legii educației, singura cale pentru blocarea acesteia este ca Avocatul Poporului să o atace la Curtea Constituțională, „ca fiind profund nedemocratică și neconstituțională – este un act normativ care servește interesul personal al unei singure persoane”, se arată în petiția publicată pe internet.

Ordonanța de urgență vine în contextul în care la data de 16 decembrie 2014 Victor Ponta a trimis o scrisoare adresată rectorului Universității din București prin care declara că renunță la titlul de doctor ca urmare a “acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat“. Universitatea din București a retrimis, la data de 18 decembrie 2014, o adresă oficială Ministerului Educației prin care solicita retragerea titlului de doctor domnului Victor Viorel Ponta, ca urmare a analizei Comisiei de Etică a Universității din București, care concluzionase că teza de doctorat a lui Ponta a fost în mare parte plagiată.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate