Simona Halep a tras o concluzie după semifinala pierdută la Stuttgart

Simona Halep a tras o concluzie după semifinala pierdută la Stuttgart

Tenismena Simona Halep, locul 3 WTA, s-a oprit, ieri, în semifinalele turneului de la Stuttgart, după ce a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki (5 WTA), scor 5-7, 7-5, 2-6.

La final, constănțeanca în vârstă de 23 de ani a lăudat presatția jucătoarei din Danemarca. „A fost un meci foarte bun, având în vedere că este începutul sezonului de zgură. Wozniacki a fost incredibilă. A returnat tot și a fost mai puternică decât mine. Am avut multe șanse de a prelua conducerea, dar ea a jucat bine în momentele importante. Pe final am fost obosită, dar mă bucur că am rezistat trei ore”, a declarat Halep la DigiSport.

Simona s-a vorbit despre îmbunătățirea jocului său, dar și despre momentele mai puțin bune din cadrul competiției din Germania.

„O să vorbesc cu antrenorul și vom vedea ce nu a mers bine. Nu vreau să mai renunț, așa cum am făcut în Australia. Nu lucrez cu nici un psiholog. Am încredere în mine și mă simt puternică. Progresez mental de la meci la meci.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrez la îmbunătățirea serviciului în fiecare zi, pentru a îmi da încredere. Am momente în care nu merge bine, dar sper ca în viitor să fie mai solid”, a completat Halep.