ACUZAȚII fără precedent. Șeful Poliției de Frontieră din Giurgiu, trimis în judecată de DNA

ACUZAȚII fără precedent. Șeful Poliției de Frontieră din Giurgiu, trimis în judecată de DNA

Ionuţ Ifrim, șeful Sectorului poliției de frontieră a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Acuzațiile la adresa acestuia sunt destul de grave, fiind vorba de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și cumpărare de influență.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ionuţ Ifrim, la data faptelor şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cumpărare de influenţă”, se precizează într-un comunicat al DNA, potrivit Știrileprotv.ro.

Conform informațiilor provenite de la procurori, Ionuț Ifrim, în calitate de șef al Sectorului de poliție de frontieră din Giurgiu, ar fi contrâns o persoană să îi ofere o sumă de 60.000 de dolari din cei 135.000 pe care îi avea și care urmau a fi transportați în Bulgaria, în condiţiile în care legislaţia românească nu îi obligă pe cei care traversează graniţele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, mai precizează sursa citată.

Ifrim ar fi luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, ameninţând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal şi că nu o va lăsa să treacă frontiera.

Ne puteți urmări și pe Google News