Sebastian Ghiță s-ar putea alege cu un nou mandat de arestare, în lipsă

Sebastian Ghiță s-ar putea alege cu un nou mandat de arestare, în lipsă

Judecătorii Tribunalului Prahova decid astăzi dacă vor emite un nou mandate de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță. DNA a solicitat la începututl anului emitere a unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat, în al cincilea dosar de corupţie în care acesta este inculpat.

DNA a formulat solicitarea de emitere a mandatului de arestare în al cincilea dosar al fostului parlamentar, în care acesta este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat, în data de 28 februarie.

Tot atunci au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă şi doi dintre apropiaţii lui Ghiţă, respectiv directorul SC Teamnet International, Bogdan Padiu, şi cumnatul fostului deputat, care este şi administratorul SC Asesoft International, Cristian Anastasescu.

La acea data, Tribunalul Prahova a respins propunerea privind arestarea preventivă a lui Padiu şi Anastasescu, soluţie confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, magistraţii Tribunalului decizând totodată disjungerea dosarului şi stabilIirea datei de 6 martie pentru a se pronunţa cu privire la emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă. În 6 martie, luarea unei decizii a fost din nou amânată din cauza lipsei dosarului de urmărire penală.

Ne puteți urmări și pe Google News

În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă, procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al SC Teamnet Internaţional SRL şi SC Asesoft International SA a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă.

Dosarele fostului deputat

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.