Periodic merg prin țară. Și spun în mod special țară pentru ca îmi repugnă termenul de provincie, sinonim cu periferie.

Trăiesc oameni minunați și altundeva decât în Capitală sau marile orașe. Și ce oameni... Revolta interbelică a lui Mircea Eliade împotriva provinciei, prin juvenilul și revoluționarul „Intinerariu spiritual” - Scrisori către un provincial - e deja celebră! O regăsiți în volumul cu articole „Oceanografie” (1935).

Zilele trecute am poposit la Focșani. Urbe importantă, oraș al Unirii, cu un aer molcom, boieresc. De Moldova profundă, voevodala! N-am neamuri în zonă. Am ajuns pentru că municipalitatea a hotărât să-l faca pe profesorul Gheorghe Buzatu, marele istoric, plecat la cele veșnice acum 5 ani, cetățean de onoare!

Doamna Stela Cheptea, fondatoarea, alături de profesorul Buzatu, a Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române m-a desemnat pe mine să reprezint centrul și pe regretatul profesor. Cinste mare, n-am ce zice, așa că am luat drumul Focșanilor.

Pe drum am recitit cele două volume omagiale dedicate profesorului pentru a îmi reîmprospăta datele și amintirile. Cu cât mă apropriam de Focșani, cu atât îmi creșteau emoțiile. Nu e de ici de colo să vorbești ca epigon al unui mare istoric. Pe care doar Nicolae Iorga l-a depășit în privința numărului de volume și de cărți publicate și coordonate. De un om cât o Academie!

Am învârtit la fraze pompoase până am amețit...

Pe la Râmnicu Sărat am obosit. Fie ce-o fi! Eram sigur că profesorul, în generozitatea sa celestă, nu se va supăra chiar daca voi spune vreo prostie!

La Focșani, în fața Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” era forfotă mare. Primarul Cristi Valentin Misaila, doi vice ai Consiliului Județean, Dănuț Cristian și Ionel Cel-Mare, generalul Ciprian Marin... Lume bună, multă. Notabilitățile orașului.

Gazda întâlnirii a fost Sorin Frâncu, directorul Teatrului Municipal. Am vorbit puțin, extrem de puțin pentru că am fost copleșit de emoții. Una e să vorbești impersonal, unei camere, și alta unei mulțimi de oameni, unei elite. În plus, să vorbești despre unul din mentorii tinereții tale.

Sincer, nu-mi aduc aminte ce am am spus, dar sala a vibrat. La sfârșit, după ce mi-am luat inima în dinți, polemic cum sunt, am lansat și o provocare gazdelor. Bun, e în regulă ca după 5 ani de la plecarea în eternitate, „Mareșalul istoriografiei”, profesorul Gheorghe Buzatu, e cetățean de onoare al orașului Unirii. Dar de ce nu îi respectăm din timp pe cei în viață?

De ce nu este facut de exemplu cetățean de onoare prof. dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei? Cel care a făcut pentru oraș și județul Vrancea cât n-au făcut atâtea generații? Nu merită profesorul Horia Dumitrescu, cel pentru care Buzatu venea anual la Focșani? Nu merita reputatul Horia Dumitrescu, cel căruia tocmai Gheorghe Buzatu i-a dedicat, la împlinirea a 60 de ani de viață, un volum – omagiu – de 615 pagini? Gheorghe Buzatu - „Omagiu Profesorului Horia Dumitrescu” (Iasi, 2009).

Lumea a aplaudat. Sper că a înțeles. N-am primit în numele profesorului Gheorghe Buzatu nimic. Nicio diplomă, nicio plachetă! Nici nu cred ca ar fi vrut! Moștenirea sa epocală sunt cărțile sale. Care rodesc!