SCLAVIA MODERNĂ, noua problemă la nivel GLOBAL. Sindicatele din Germania s-au REVOLTAT. Situația din România este CRITICĂ
- Adrian Dumitru
- 7 mai 2018, 15:23
Un nou subiect delicat străbate Germania. După problema imigranților, nemții se plâng de faptul că societatea tinde să se axeze pe o sclavie modernă.
Germania poate fi văzută ca o forţă economică a Europei, dar sindicatele au avertizat că unii locuitori ai ţării sunt ameninţaţi de riscul în creştere al sclaviei moderne, relatează luni dpa.
"Sclavia, într-un context modern, extins există şi în această parte a lumii", se arată într-un raport comun prezentat de Confederaţia sindicatelor din Germania şi Fundaţia Hans Boeckler, notează Agerpres.
Ca exemple de sclavie modernă raportul menţionează prostituţia forţată cu privare de libertate şi exploatarea sexuală.
Migranţii care ajung în Germania se confruntă cu un risc deosebit de exploatare la locul de muncă şi de trafic de persoane, potrivit unor date citate de raport.
În România, discuțiile despre sclavia modernă sunt mai vechi și mai ample. Riscul de sclavie modernă a crescut în aproape trei sferturi dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în ultimul an, iar situaţia din România este cea mai gravă, potrivit unui studiu anual al companiei britanice de consultanţă Verisk Mapleroft, relatează site-ul publicaţiei Forbes.
Potrivit celei de-a doua ediţii a Indexului Sclaviei Moderne (MSI), cele cinci ţări care prezintă cel mai mare risc sunt România, Grecia, Italia, Cipru şi Bulgaria - puncte cheie de intrare a imigranţilor în regiune, o categorie socială extrem de vulnerabilă la exploatare.
Situaţia sclaviei moderne în România s-a deteriorat cel mai mult dintre toate ţările la nivel mondial, pierzând 56 de locuri în clasament până la cel de-al 66-lea cu cel mai mare risc. România şi Italia (clasată pe locul 133 în MSI) au înregistrat cele mai grave încălcări din UE, inclusiv forme severe de muncă forţată, precum şi trafic de persoane.