Schimb de prizonieri între autorităţile ucrainene şi rebelii proruşi

Schimb de prizonieri între autorităţile ucrainene şi rebelii proruşi

Autorităţile ucrainene de la Kiev şi separatiştii proruşi au anunţat joi că, în urma negocierilor care au avut loc la Minsk (Belarus), au ajuns la un acord pentru un schimb de prizonieri între cele două părţi.

"Există un acord preliminar pentru predarea a 225 de separatişti în schimbul a 150 de ucraineni", a anunţat pentru AFP, citat de Mediafax, un oficial de rang înalt al serviciilor ucrainene de securitate, Markian Lubkivski.

Schimbul de prizonieri ar urma să aibă loc în următoarele zile, a mai precizat Lubkivski. Decizia celor două părţi a fost confirmată şi de un negociator separatist, Vladislav Deinego. "Vom recupera 225 de bărbaţi în schimbul a 150 de-ai lor", a spus acesta.

Negocierile între Kiev şi rebelii proruşi s-au desfăşurat miercuri. Discuţiile, care s-au reluat după aproximativ patru luni de întrerupere, perioadă în care bilanţul victimelor în acest conflict a trecut de 4.700, s-au desfăşurat cu uşile închise şi au durat mai mult de cinci ore în fosta reşedinţă a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, notează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News