SĂPTĂMÂNA POLITICĂ: 14- 20 martie. Candidații PSD pentru București, lansați cu scandal între ALDE și UNPR
- Silviu Sergiu
- 20 martie 2016, 13:03
Evenimentul central al săptămânii care se încheie a fost lansarea candidaților PSD pentru alegerile locale din București.În plus, social-democrații au decis să suspende protcolul de colaborare cu ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, dar să continue colaborarea cu UNPR.
Astfel, candidații PSD sunt: Gabriela Firea (Primăria Capitalei), Dan Tudorache (Sectorul 1), Neculai Onţanu (candidat UNPR, susținut de PSD, la Sectorul 2), Robert Negoiţă (Sectorul 3), Daniel Băluţă (Sectorul 4), Daniel Florea (Sectorul 5) și Gabriel Mutu (sectorul 6). Senatorul Gabriel Mutu este urmărit penal de DIICOT din octombrie 2014, într-un dosar care vizează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în evaziune fiscală și spălare a banilor proveniți din infracțiuni. Cu toate acestea, Liviu Dragnea a declarat că Mutu respectă criteriile de integritate ale partidului.
În preajma anunțării candidaților PSD, spiritele s-au încins între ALDE și UNPR, din cauza unor declarații mai contondente ale lui Călin Popescu Tăriceanu. ”Nu ne prezentăm cu primarii de la Sectorul 4, de la Sectorul 5 (...) Nu-i susține nici PSD”, a spus el. Preşedintele Senatului s-a referit și la situaţia lui Onţanu: „Nu știu cum merge UNPR în Sectorul 2, nu am înțeles foarte clar care este situația, ceea ce discutasem noi cu PSD este să mergem cu candidatul propriu în sectorul 2, urmând să fie desemnat ori de la noi, ori de la PSD.”
În replică, Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, l-a atacat pe Tăriceanu: ”Apreciez cu deosebit respect intențiile președintelui Senatului României, domnul Călin Popopescu Tăriceanu, care își arată o reală îngrijorare pentru candidații independenți. Dacă știe mai multe ca mine e treaba domniei sale. Nu mi-am arătat nici intenția de a candida și nici măcar aceea de a fi susținut de un partid și mai ales de un partid inexistent ca ALDE condus de un om cu tot atâtea fețe câte neveste a avut”.
>Debutul săptămânii a fost acaparat însă de ecourile articolului publicat de săptămânalul german ”Der Spiegel”, în care președintele Klaus Iohannis a fost catalogat drept "Der Dilettant". Acesta a fost criticat pentru că i-a retras lui Laszlo Tokes ordinul Steaua României, la recomandarea unui consiliu de onoare din care fac parte o persoană condamnată penal pentru fapte de corupţie, "cadre vechi" şi "naţionalişti". Der Spiegel a amintit şi că Iohannis a apărat averea care trebuia confiscată de la Dan Voiculescu, provocând un val de indignare publică. Din acest motiv, Antena 3 i-a luat vehement apărarea șefului statului, fapt care a alimentat speculațiile referitoare la pactul Iohannis- Antena 3. "Preşedintele de origine germană al României, Klaus Iohannis, a început cu mari promisiuni de reformă, dar mandatul său este un dezastru. Acum, i-a abandonat şi pe eroii Revoluţiei din 1989", a apreciat ”Der Spiegel”. Autorul articolului, Keno Verseck, a acordat EVZ un interviu în care a reluat criticile la adresa președintelui român și a anunțat că va reclama Antena 3 la CNA.
> Luni, premierul Dacian Cioloș a fost din nou în Parlament, la invitația ALDE, pentru a da explicații în legătură cu schimbarea prefercților din ultima vreme. El le-a transmis aleșilor că numirea prefecţilor şi a subprefecţilor, precum şi criteriile de desemnare, sunt probleme de competenţa exclusivă a Guvernului. „Am ajuns la concluzia că, până în prezent, ca şi cei care vor urma, fie nu au performat anterior, fie nu au reuşit să susţină corespunzător politica Guvernului în teritoriu, fie nu au respectat echidistanţa politică. Să nu fim ipocriţi: sistemul de numire al prefecţilor şi subprefecţilor a permis numirea aproape sistematică a unor oameni cu simpatii politice sau chiar membri de partid”, a spus Cioloș.
> Relațiile dintre Dacian Cioloș și PNL au cunoscut săptămâna aceasta un nou moment tensionat, după ce premierul a fost atacat fățiș de Alina Gorghiu, co- președintele PNL. „Mi-aș dori să văd un prim-ministru care ia atitudine și atunci când miniștrii săi greșesc, pentru că bâlbele dintre Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii, toată această criză fără sfârşit şi fără soluţii, fără niciun orizont de rezolvare a problemei, pe mine mă deranjează profund. Şi mă deranjează şi lipsa de reacţie a primului-ministru (în legătură cu criza bebeluşilor-n.r.)”, a spus Gorghiu. Atacuri la adresa miniștrilor tehnocrați au venit și din partea președintelui PSD, Liviu Dragnea. Revenind la PNL, ”Evenimentul zilei” a scris că liberalii au început să ia distanță și de președintele Klaus Iohannis, de teamă să nu fie afectați de erodarea tot mai accelerată a șefului statului în opțiunile românilor.
> Vineri, Curtea de Apel Bucureşti a respins înregistrarea formaţiunii "Mişcarea Populară" ca partid politic, pe motiv că denumirea şi sigla acesteia nu se diferenţiază clar de cele ale Fundației Mişcarea Populară. Președintele MP, Traian Băsescu, a criricat dur decizia anunțând că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). „Vom face o plângere la CEDO pentru implicarea abuzivă a statului în înregistrarea unui partid. Într-o ţară în care se înregistrează zilnic două, trei partide, nu mi se pare întâmplător că exact Mişcarea Populară a fost partidul pentru care procurorii s-au luptat cu toată forţa statului pentru a nu se înregistra”, a spus Băsescu.