Din 1989 până azi, în România s-au făcut 18 milioane de avorturi. Într-un sfert de secol am ucis un popor întreg.
Omul contemporan, dedat la hedonism, dedulcit la plăcerile clipei, iubește viața. Însă doar pe a sa. Pe a celorlalți o tolerează, în măsura în care nu îl incomodează prea tare. Altfel, e gata să ucidă.
Pe măsură ce drepturile omului s-au transformat în lozincă de placaj aurit, avorturile explodează și înflorește eutanasia. Idei care l-ar fi îngrozit și pe Hitler sunt considerate progresiste. Cum ar fi avortul post-natal. Adică dreptul de a ucide nou-născutul.
„Ar trebui să admitem că dacă o ființă este umană și vie, nu înseamnă de la sine că este greșit să-i luăm viața”, susține filosoful australian Peter Singer, proaspăt Doctor Honoris Causa al Universității din București și propovăduitor al lichidării pruncilor incomozi. Sau: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există”, decretează acest gânditor atât de prețuit în țara noastră de unii care își zic „intelectuali de dreapta”. Și încă: „Eu nu vreau să plătesc mai mult pentru asigurarea de sănătate, doar pentru a oferi niște tratamente scumpe unor bebeluși, care oricum experiază o calitate a vieții egală cu zero”.
Acest demonism afirmat cu seninătate este rezultatul îndepărtării lumii de azi de Dumnezeu. Duminica aceasta, a XX-a după Rusalii, se citește la liturghie „Învierea fiului văduvei din Nain”. După ce Iisus îl readuce pe tânăr la viață, evanghelistul Luca consemnează un gest esenţial: Mântuitorul îl redă mamei sale. I-l dă DIN NOU. Mesajul e limpede: viața este un dar de la Dumnezeu. De aceea, trebuie prețuit ca atare. Orice acţiune împotriva vieţii este o acţiune împotriva lui Dumnezeu.
„Din păcate, constată episcopul Sebastian al Slatinei, ne este mai frică de moarte decât de Dumnezeu.” Din nou, este vorba de moartea noastră; de a altora, așa cum am arătat, nu ne sinchisim prea mult. Ne păzim de accidente și de boli, care ne pot ucide trupul, mai mult decât ne îngrijim să ne ferim de păcate, care omoară sufletul. Pentru că depărtarea de Dumnezeu ne-a anesteziat simțul veșniciei. Uităm sau nu vrem să știm că moartea e doar o trecere. Paștile.
Noi creștinii le spunem morților „adormiți”. „Răposat” vine de la franţuzescul „reposer” (a se odihni), iar „cimitir” înseamnă în grecește „dormitor”.
Mucenicii mureau cu zâmbetul pe buze. Și erau gata să-și dea viața pentru a o salva pe a altora. Invers decât omul contemporan, care a ajuns să omoare pentru a-şi asigura o iluzorie comoditate în această viaţă. Primii urmau în jertfa lor modelul lui Hristos, cei din urmă, modelul răsturnat: Antihrist.
Recomandările noastre
