Declaraţiile generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse au lăsat, cu mici excepţii, rece opinia publică românească. Şeful STAVKA a lansat o nouă ameninţare la adresa României şi a altor ţări europene.

El a precizat răspicat şi fără undă de îndoială că toate ţările europene care vor avea pe teritoriul lor scuturi antiracheta vor fi considerate de Rusia “ţinte prioritare”. Declaraţiile extreme de dure n-au avut un mare efect, cel puţin în ţara noastră.

De când suntem membri NATO avem senzaţia că putem să sfidăm la infinit Rusia, că şoricelul prieten cu buldogul poate bate oricând pisica.

Nici comentatorii politici, cu excepţia lui Iulian Chifu, care scrie cu osârdie despre pericolul rusesc, şi bine face, m-au fost mai breji. S-au multumit să noteze reacţiile destul de infantile şi inconştiente ale politicienilor noştri.

Poate ar trebui să mai citim un pic de istorie şi să vedem că România a avut parte - de fapt neşansa – a 12 invazii ruseşti. 13 dacă punem la socoteală şi evenimentele din decembrie 1989.

Nu degeaba genialul Take Ionescu numea Rusia “duşmanul nostrum natural”.

Ar trebui trecute aceste invazii în revistă măcar pentru istoria momentului: 1711, 1736, 1768, 1787, 1806, 1828, 1848, 1853, 1878, 1916, 1920, 1944. Toate nişte răni pe sufletul şi pe trupul acestui popor.

Pentru amatorii de istorie semnalez şi cartea reputatului analist militar Dan Prisăcaru “În avanpostul luptei pentru supravieţuire. Apărarea naţională a României şi frontal secret în vâltoarea anilor 1938-1940”, editura Militară. Dan Prisăcaru explică academic, cu probe, la ce presiune a fost supusă România şi cum a trebuit până la urmă să cedeze în ciuda declaraţiilor belicoase ale Regelui Carol al II-lea şi a camarilei sale.

Pentru că tot vorbim de războiaie hibride trebuie menţionat că unii din istorici, printre care şi Adrian Pantea, consideră că prima agresiune de tip hibrid a avut loc în 1924 la Tatar-Bunar. La 2 iunie 1924, un grup de agenâi sovietici înarmaţi a încercat să traverseze Nistrul într-o luntre şi să debarce pe malul drept.

Grănicerii români a somat grupul să se oprească, dar intruşii au deschis focul. În apărarea celor care încercau să intre fraudulos în România au intervenit grănicerii sovietici care au deschis focul asupra malului românesc. Conform rapoartelor grănicerilor, unele grupuri înarmate ar fi reuşit să treacă Nistrul fără să fie observate. Tentativa a fost înăbuţită, dar urmarea acestei agresiuni este clasică de acum. În acelaşi an, a fost înfiinţată Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească în regiunea Transnistria a RSS Ucrainene.

Mai pe scurt ruşii/sovieticii au încercat pe pielea nostră toate metodele convenţionale sau nu de luptă.

Că situaţia stă astăzi tot aşa ne-o demonstrează şi articolul articol publicat în “Financial Times”, de George Cristian Maior, fostul director al Seviciului Român de Informaţii. Om racordat la informaţii, dar şi excelent analist, George Maior o spune negru pe alb: “Obiectivele tactice ale războiului cibernetic rus depind de circumstanţe.

La fel ca în cazul atacurilor de anul trecut asupra SUA, atacurile cibernetice lansate în 2013 împotriva României şi a altor ţinte NATO au urmărit accesarea informaţiilor clasificate. SRI a reuşit să detecteze şi să blocheze aceste atacuri. În 2007, un atac cibernetic contra site-urilor guvernamentale din Estonia a căutat să pedepsească această ţară pentru mutarea unor statui ale ostaşilor sovietici. În alte cazuri, scopul a fost propagandistic. Anul acesta, un atac asupra site-urilor guvernamentale din Germania a fost revendicat de grupul autointitulat CyberBerkut care a acuzat sprijinul acordat de Berlin Kievului”.

Cine are urechi de auzit să audă, deşi parcă trăim într-o ţară de surzi.