Românii, păcăliți cu aparatele de aer condiționat

Românii, păcăliți cu aparatele de aer condiționat

Deși consumă multă energie, iar UE a interzis fabricarea lor, echipamentele de răcire cu tehnologie învechită au încă succes pe piața locală.

De la 1 ianuarie 2013 Uniunea Europeană (UE) a interzis fabricarea, iar ulterior și importarea aparatelor de aer condiționat care nu au termostat (tehnologie inverter). Cu toate astea, și în 2014 aparatele care dețin tehnologie veche continuă să se vândă pe piața locală.

Cei care le comercializează susțin că este vorba de echipamente pe care le aveau pe stoc încă din 2012, așa încât comercializarea lor este perfect legală. Principalii importatori de pe piața locală spun însă că sunt importate recent și că încalcă normele europene. Este vorba de modele vechi, din clasa economy, care au priză la public deoarece sunt ceva mai ieftine decât cele moderne. Au și un mare dezavantaj: consumă cu 40% mai multă energie ca un aparat modern. Astfel, echipamentele vechi nu au mecanisme care se reglează în funcție de temperatura din cameră. Pentru că funcționează la aceeași intensitate și după ce în cameră s-a făcut răcoare, ele consumă mult mai multă energie decât un echipament modern. Acesta din urmă își va diminua turațiile pe măsură ce în cameră temperatura scade.

Rentabile la consum de maxim o oră

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aparatele care deja nu se mai fabrică în Uniunea Europeană sunt aduse din China, prin filierea Bulgaria, asamblate cu mult după termenul la care producția lor și chiar importarea lor fost interzisă în Uniunea Europeană”, ne-a declarat un importator local. Prețul mai mic al aparatelor cu veche tehnologie în raport cu echipamentele moderne îi face însă pe români să le aleagă fără să clipească. De exemplu, un aparat Midea 9.000 btu și care nu dispune de tehnologie inverter costă circa 1.000 de lei, în timp ce unul mai performant, de exemplu un Hitachi 9.000 btu, costă 2.145 de lei, pe site-ul aceluiași comerciant online.

Când vine vorba de eficiență, vânzătorii recunosc că vechile aparate sunt mai puțin rentabile. „Dacă aveți nevoie de aer condiționat doar o oră pe zi, atunci merită să luați la un preț mai mic. Dacă țineți aparatul pornit trei sau patru ore, atunci mai rentabil este cel cu tehnologie inverter”, ne-a declarat un comerciant.

Stocuri tot mai mari

Vânzătorii susțin că aparatura de producție mai veche a fost procurată legal și că rămăsese pe stoc înainte de 2013. Cei mai mari importatori îi contrazic însă spunând că deși importurile de echipamente vechi ar fi trebuit să fie sistate, au crescut.

În timp ce anul trecut, în toată țara vânzătorii mai aveau pe stoc 10.000 de astfel de echipamente , în prezent există mari co-mercianți care și-au refăcut „proviziile” și au circa 30.000 de astfel de aparate, fiecare , se arată întrun comunicat al companiei Aston. Astfel, 50% din aparatele cumpărate de români sunt cu tehnologie veche.

Potrivit calculelor specialiștilor, folosind un aparat de aer-condiționat modern, o familie poate economisi circa 2.000 de lei în trei luni de vară, și circa 8.000 de lei, într-o perioadă de trei luni de iarnă, când folosește aparatul pentru încălzire.