România, sub COD ROŞU. 9 judeţe, îngropate sub zăpadă. Mai multe drumuri, printre care şi AUTOSTRADA Bucureşti - Constanţa, au fost ÎNCHISE
- Andrei Stanca
- 29 decembrie 2014, 08:17
ANM a emis, luni dimineaţa, o avertizare de COD ROŞU pentru judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila. Pentru alte şase judeţe din Muntenia şi Moldova a fost emis COD PORTOCALIU de viscol şi ninsori, valabil până luni, la ora 18,00. De asemenea, în intervalul menţionat, se vor afla sub Cod galben de viscol 16 judeţe din Moldova şi Muntenia, inclusiv municipiul Bucureşti. Totodată, tronsonul Bucureşti - Drajna al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa a fost închis începând cu ora 8:30.
"Vântul măsoară 75 km/h în judeţul Buzău şi se va intensifica în continuare. Contăm şi pe precipitaţii destul de abundente în judeţele cu COD ROŞU, cu vânt de 85-90 km/h. Situaţia va continua până la ora 13", a declarat meteorologul ANM, Viorica Dima.
Totodată, CODUL PORTOCALIU de ninsori şi viscol a rămas în vigoare pentru judeţele Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, în zona de munte a judeţului Prahova, precum şi în judeţul Tulcea. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 - 30 de litri/mp, vântul va avea rafale de peste 70 - 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
De asemenea, în intervalul menţionat, se vor afla sub Cod galben de viscol 16 judeţe din Moldova şi Muntenia, inclusiv municipiul Bucureşti. Avertizarea meteorologică Cod galben vizează judeţele Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava şi anumite zone din judeţele Prahova, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Mureş.
Ministerul Afacerilor Interne a suplimentat numărul de utilaje în opt județe. Toate porturile din Constanța au fost închise din cauza vântului, iar circulația rutieră pe mai multe drumuri naționale și europene se desfășoară în condiții de ninsoare.
DRUMURI ÎNCHISE sau restricţionate
Tronsonul Bucureşti - Drajna al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa a fost închis începând cu ora 8:30.
"Tronsonul Bucureşti - Drajna se va închide începând cu ora 8:30. Circulaţia va fi deviată pe DN3 şi DN3 A. Totodată, toate drumurile naţionale din judeţul Buzău au fost închise", a declarat reprezentantul Infotrafic, Paul Ulieru, conform B1 TV.
Poliția Română a dispus închiderea sau restricționarea circulației rutiere pe sectoarele de drum care au devenit impracticabile temporar din cauza viscolului și a zăpezii.
Astfel, în noaptea de duminică spre luni, din cauza viscolului puternic, începând cu ora 02.45, circulația a fost închisă pe un segment de aproximativ 9 km din DN2N, între localitățile Bogza și Dumbrăveni - județul Vrancea. Tot în Vrancea, pe DN23B, traficul a fost temporar închis începând cu ora 03.30, pe un sector de aproximativ 12 km între localitățile Măicănești și Ciorăști, se arată într-un comunicat al MAI.
De asemenea, începând cu ora 01.15, a fost restricționată circulația pe DN 22, între localitățile Râmnicu Sărat și Brăila (aproximativ 80 km), pentru autoturisme a căror capacitate depășește 3,5 tone. Din cauza evoluției nefavorabile a vremii și în scop preventiv, tronsonul cuprins între Râmnicu Sărat și limita cu județul Brăila a fost închis traficului începând cu ora 04.30.
Temporar, a mai fost închisă circulația și în județul Galați, pe DN24D, începând cu ora 04.30, dar și în județul Bacău, pe DJ 252 B, pe un segment de aproximativ 10 km, între localitățile Ocheni și Găiceana.
În prezent este impusă restricție de tonaj pe DN2C între localitatea Costești (jud. Buzău) și limita cu județul Ialomița (cca. 60 km), precum și pe DN2B între localitate Buzău și limita cu municipiul Brăila (cca. 38 km) pentru autoturisme a căror capacitate depășește 3,5 tone.
Rămâne, în continuare, închis traficului rutier, DJ 582E din județul Caraș Severin, pe tronsonul cuprins între localitățile Prislop și Semenic (aproximativ 9 km), iar în Ilfov a fost închis temporar DJ100 Otopeni - Tunari și DJ 200B Tunari-Balotești.