Editura Evenimentul si Capital

Rezultatul uimitor al studiului care a ţinut sub observaţie femei şi bărbaţi, timp de patru ani

Ce poate face expunerea la zgomotele orasului
Autor: | | 0 Comentarii | 279 Vizualizari

Expunerea la zgomote le-ar face pe femei să ia în greutate, în timp ce la bărbați există chiar riscul de obezitate, arată cercetătorii suedezi. Zgomotul picamerului și al claxoanelor mașinilor, cel de la trecerea trenurilor sau de la decolarea avioanelor, precum și alte manifestări sonore din oraș nu sunt fără urmări asupra sănătății, scrie metronews.fr.

Expunerea la zgomotele orașului și îndeosebi la cele din circulația rutieră ar duce la îngrășare, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Institutul suedez Karolonska și publicat în British Medical Journal. Oamenii de știință au ținut sub observație 5.075 de persoane timp de patru ani (între 2002 și 2006), măsurând volumul sonor de la domiciliul fiecărui participant la cercetare. Ei locuiau în apropierea centrului capitalei Suediei, Stockholm, în zone semi-rurale sau peri-urbane începând cu 1999. Fiecare participant a trebuit să răspundă unui chestionar medical despre stilul său de viață (sănătate, stres, insomnie), i-au fost măsurate presiunea sanguină, masa corporală grasă și raportul mediu talie-șolduri și i-a fost evaluată global obezitatea.

S-a constatat că, la fiecare creștere cu 5 decibeli, locuitorii Stockholmului supuși zgomotului aveau circumferința taliei cu 0,21 centimetri mai mare. Concluziile cercetătorilor arată că expunerea la zgomot, indiferent de originea acestuia (circulație rutieră, trafic feroviar sau aerian), ar mări riscul creșterii circumferinței taliei, îndeosebi la femei. Participanții la studiu expuși la trei surse de zgomot (mai mult de jumătate dintre aceștia) prezentau un risc de creștere cu 50% a circumferinței taliei, de două ori mai mult decât în cazul celor expuși la o singură sursă de poluare sonoră, mai arată autorii cercetării.

Fără să vadă în acest lucru o legătură de la cauză la efect, cercetătorii afirmă că acumularea de grăsime se poate datora cortizolului, un hormon steroid eliberat în organism drept răspuns la un stres psihic sau psihologic. Acest hormon joacă un rol determinant în reglarea tensiunii arteriale, a funcției cardiovasculare și a celei imunitare. În plus, deranjând somnul, excesul de zgomot poate afecta și metabolismul, ducând astfel la creșterea în greutate, încheie metronews.fr.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate