Revista Presei. Război la vârful Statului/Bebe Kovesi – Paranormalul/Interesul lui Putin în descinderea Patriarhului

Revista Presei. Război la vârful Statului/Bebe Kovesi – Paranormalul/Interesul lui Putin în descinderea Patriarhului

Revista presei. Lucruri interesante, Despre războiul de la vârful Statului, de la semnificațiile vizitei Patriarhului Kiril la București la cât de proaste sunt drumurile în România și ce făcea Ilie Năstase cu patronul Playboy. Cheltuiți nebunește 3 lei pentru a afla ce vă interesează, este îndemnul lui Dan Andronic.

Paranormalul Bebe Kovesi și misteriosul său Institut K

Eduard Kovesi zis și Bebe, fostul soț al șefei DNA Laura Codruța Kovesi, este considerat un om de afaceri din Sibiu. Înainte de a fi căsătorit cu Laura Codruța, Bebe a mai fost căsătorit o dată cu o respectabilă doamnă profesor din județ, autoare de manuale școlare de informatică, a cărui nume l-a purtat o vreme. Așa cum rezultă din datele de la registrul Comerțului, înainte de 2000, Bebe se numea Kovesi-Mândraș, nume pe care l-a purtat până la căsătorie și fiica sa stabilită în Statele Unite.

http://evz.ro/paranormalul-bebe-kovesi-misteriosul-sau-institut.html

Război la vârful statului. Scenariul lui Tăriceanu: Iohannis pregătește un nou Guvern tehnocrat

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat ieri convins că președintele Klaus Iohannis vrea să forțeze demisia prim-ministrului Mihai Tudose și instalarea la Palatul Victoria a unui nou cabinet tehnocrat care să pregătească alegerile prezidențiale din 2019. Surse parlamentare au relatat EVZ că scenariul circula de luni bune pe scena politică.

Copreședinte al coaliției de guvernare PSD-ALDE, Tăriceanu a spus că lui Iohannis îi convine actuala situație în care DNA i-a luat în vizor pe miniștrii socialdemocrați ai Dezvoltării și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb.

„Dacă stăm să ne imaginăm, am putea la un moment dat să ne trezim cu astfel de cereri pentru diferite Hotărâri de Guvern, pentru toți membri Guvernului. Stau și mă întreb dacă nu cumva chestiunea asta i-ar conveni domnului Președinte, ca actualul guvern să fie destrămat, prim-ministrul să fie nevoit să-și dea demisia și să ne mai trezim încă o dată cu un guvern de tehnocrați pentru că, iată, cu pași repezi, se apropie alegerile prezidențiale din 2019”, a spus Tăriceanu întro conferință de presă la Senat.

http://evz.ro/razboi-varful-statului-scenariul.html

Care este interesul lui Putin în descinderea Patriarhului Kirill al Rusiei la aniversarea Preafericitului Daniel

„La nivelul Federaţiei Ruse, patriarhia are un rol cu totul special, fiind inclusă în establishment, grupul de persoane care deţin puterea, şi în nomenclatorul Federaţiei Ruse. Acesta este unul dintre motivele  pentru care consider că ar trebui să privim totuşi cu atenţie această întâlnire“, este părerea lui Iulian Chifu, specialist în politică externă cu privire la vizita patriarhului Kirill în România. Specialiştii români consideră că descinderea în România la aniversarea de zece ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a Patriarhului Daniel anunţă şi creşterea intereselor Kremlinului în zonă. Asta pentru că în baza obiceiurilor din Federaţia Rusă, patriarhul rus face vizite externe doar cu aprobarea Kremlinului, chiar dacă, oficial, puterea politică şi Biserica din Rusia sunt separate şi nu au relaţii de subordonare.

http://adevarul.ro/news/eveniment/care-interesul-putin-descinderea-patriarhului-kirill-rusiei-aniversarea-preafericitului-daniel-1_59cceb385ab6550cb89d487f/index.html