Revelionul din Piaţa Constituţiei deviază traficul. Iată pe unde puteţi circula

Revelionul din Piaţa Constituţiei deviază traficul. Iată pe unde puteţi circula

Primăria Capitalei organizează, în data de 31 decembrie a.c., ”Revelion 2015”. Potrivit programului anunţat, începând cu ora 22.00 şi până în ziua următoare, la ora 06.00, circulaţia va fio restricţionată.

Primăria Municipiului Bucureşti organizează, în data de 31 decembrie 2014, în Piaţa Constituţiei, „Revelion 2015”. Intitulat  „HaHaHappy New Year București 2015”,  spectacolul  organizat de Primăria Municipiului București va fi unul inedit, gândit și construit ca o sărbătoare extraordinară a luminii, susțin reprezentanții Municipalității.

Trecerea în 2015 va fi marcată, la momentul zero, printr-un tun de lumina lansat către cer, urmat de un show impresionant de artificii. Pe scena HaHaHappy New Year București 2015 vor urca artiști ai HaHaHa Production – Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca, Brighi – într-o serie de concerte speciale.

Pe durata evenimentului, prietenii HaHaHa Production – Loredana, Andra, Delia și Vama – vor susține spectacole, pentru a antrena, emoționa și energiza la maximum publicul bucureștean, indiferent de vârsta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concertele individuale sau în duet de pe scena HaHaHappy New Year București 2015 vor fi completate cu momente artistice incendiare susținute de Mirror Dancers – un spectacol-surpriza care îmbină dansul cu tehnologia luminoasă de ultimă generație; Freakquency – un spectacol de dans unic, în care breakdance-ul întâlneste muzica clasică și cultura urbană; Invaders Show – un performance de dans, lumini și lasere, plin de energie, care aduce pe scena bucureșteana cel mai mare robot de entertainment din lume, alături de DJ Cyborg si Cyborg Girls, cei care vor “acapara” Piața Constituției prin coregrafie și efecte speciale demne de “anul luminii”. Amfitrionul HaHaHappy New Year București 2015 este Smiley, alături de carismaticul prezentator TV, Pavel Bartoș.

Vor fi acolo şi poliţiştii de la Rutieră care au anunţat, astăzi, că, în zona unde se organizează petrecerea, nu au voie maşini. Circulaţia rutieră va fi restricţionată după cum urmează:

  • b-dul Unirii, între b-dul I. C. Brătianu şi bd. Libertăţii, în perioada 31.12.2014, ora 22:00 şi 01.01.2015, ora 06:00;
  •  bd. Libertăţii, între b-dul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, în perioada31.12.2014, ora 23:30 şi 01.01.2015, ora 02:00.

Rute ocolitoare:

  • Calea 13 Septembrie – bd. Libertăţii – Piaţa George Coşbuc – bd. Regina Maria;
  • str. Izvor – str. Haşdeu – Splaiul Independenţei;
  •  bd. Unirii – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – str. Haşdeu – str. Izvor – Calea 13 Septembrie.