O veche vorbă românească spune că "gura păcătosului adevăr grăieşte!". Chiar dacă afirmaţia nu poate fi generalizată în orice situaţie, de cele mai multe ori, ca aproape toate mostrele de înţelepciune populară, ea se verifică. Este şi cazul declaraţiei făcute de, încă, başcanul găgăuz Mihail Formuzal, cel care invitat la microfonul unei emisiuni televizate on line de către portalul Unimedia, a dezvăluit care sunt tarifele politicienilor din autonomia găgăuză.

Dincolo de faptul că explică modul în care deputaţii din Adunarea Populară de la Comrat - majoritatea membri ai partidelor care alcătuiesc, la Chişinău însă, Alianţa Pro Europeană – au votat atunci când a fost supus aprobării plebiscitul privind opţiunea geopolitică a locuitorilor din Găgăuzia, acest "secret" developează un simptom prezent la toate nivelurile politicii din R. Moldova. Pentru că trebuie să fii naiv să îţi închipui că practica achiziţionării de politicieni în vrac pentru susţinerea unui proiect politic sau economic controversat este apanajul exclusiv al "amatorilor" din liga politică inferioară, cea a UTA. Intrarea în politică în Republica Moldova este aproape sinonimă cu înfiinţarea unui SRL, chiar dacă unul fără acte, fără ştampile, dar şi fără riscurile unui eventual faliment. Dai un ban, un fel de capital social, iar după ce ai deschis prăvălia începi să faci încasările. Mai dai un aeroport, mai cedezi pachetul majoritar de acţiuni la o bancă şi îţi amortizezi cât ai zice "raider" efortul financiar al investiţiei iniţiale, şi tot aşa, în patru ani de mandat om politic milionar te numeşti. Fără bătăi de cap cu contabilitatea, fără impozite şi taxe, fără controale de la toate instituţiile de represiune economică ai căror funcţionari împuşcă şpăgile din zbor. În rest, în aşteptarea marilor lovituri, îţi mai antrenezi muşchiuleţul cu care votezi cu proiecte mai mărunte şi neprofitabile, ca să nu se atrofieze şi, mai ales, ca să dai impresia că ai activitate. Simplu, nu? În aceste condiţii, când nu voinţa politică, ci potenţa financiară a politicianului contează, mai trebuie să se mire cineva că, după aproape un sfert de secol de independenţă, republica pruto-nistreană abia face primii paşi înspre întâiul proiect naţional concret, integrarea europeană? Mai trebuie să ne minunăm când avem de-a face cu o largă categorie de cetăţeni care habar nu are ce presupune acest proiect şi, în virtutea inerţiei, percep asta ca pe o nouă ţeapă, mai frumos ambalată, din partea celor care de două decenii îi tratează ca pe masă de manevră pentru atingerea scopurilor personale? Mai surprinde pe cineva faptul că instituţiile de decizie sunt populate de indivizi mediocri, incapabili de a demonstra că avem de-a face cu un stat real şi nu cu o caricatură geopolitică ale cărei singure raţiuni de a exista înainte de a se dizolva în propria neputinţă, este aceea de a oferi unei pături subţiri de privilegiaţi posibilitatea de a se îmbogăţi fără măsură? "Mulţumită" tuturor celor care s-au perindat prin politică în anii de la apariţia sa pe hartă ca stat, pe care nu au reuşit niciodată însă să îl transforme într-o ŢARĂ, avem de-a face astăzi cu un stat mai vulnerabil ca un adolescent subdezvoltat ai cărui părinţi au refuzat vaccinurile de imunizare în primii ani de viaţă pentru a încasa pensia de handicap şi a profita de debilitatea odraslei lor. O republică vulnerabilă la orice strănut regional, incapabilă să se trateze definitiv de microbii separatişti care apar imediat când se schimbă sezonul politic în defavoarea lor. Un stat ai cărui politicieni îşi vând conştiinţa, aşa cum declară pe faţă guvernatorul găgăuz, la preţuri care nici măcar nu rivalizează cu cele de pe piaţa de organe. Astfel, nu întâmplător, demnitatea unui politician costă cam tot atât cât cer în zecile de anunţuri de pe internet amărâţii moldoveni disperaţi de foame şi de lipsa perspectivelor pentru donarea unui rinichi. Trist, dar adevărat!