Remus Cernea și DELFINII. Deputatul a mai inițiat un proiect de lege. VEZI ce prevede

Remus Cernea și DELFINII. Deputatul a mai inițiat un proiect de lege. VEZI ce prevede

Deputatul Remus Cernea a anunţat miercuri că va depune un proiect de lege privind protecţia a delfinilor, în sensul de a nu fi ucişi, capturaţi sau torturaţi şi care mai prevede că Delfinariul de la Constanţa îşi poate continua activitatea cu delfinii existenţi, dar că nu mai pot fi aduse alte exemplare.

"Este un proiect generos pentru protecţia delfinilor şi are în vedere delfinii din Marea Neagră în primul rând, dar vor exista şi implicaţii internaţionale dacă Parlamentul va adopta această lege. Sunt numeroase zone pe glob în care delfinii sunt în continuare omorâţi în mod deliberat, însă cu cât mai multe ţări adoptă astfel de legislaţii de protecţie, va creşte presiunea internaţională", a declarat Remus Cernea, la Parlament.

El a spus că proiectul a fost semnat de deputaţi şi senatori de la toate partidele, printre ei numărându-se social-democraţii Aurelia Cristea, Cristina Nichita, Doina Pană sau Mihai Sturzu şi va fi depus la începutul săptămânii viitoare.

"Este un proiect care nu ţine de stânga, nu ţine de dreapta, ţine de dorinţa de a face un lucru bun, de a proteja nişte fiinţe care sunt ameninţate. Populaţia de delfini din Marea Neagră a scăzut în permanenţă, dacă acum 70 de ani erau aproximativ 2,5 milioane de delfini, numărul lor acum este estimat la doar câteva zeci de mii", a explicat Cernea, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă în noul proiect mai există prevederea de recunoaştere a delfinilor ca persoane nonumane, el a răspuns că acel concept din vechea propunere legislativă, care va fi respinsă de Camera Deputaţilor, este oarecum mai greu de inclus în sistemul juridic românesc, pentru că nu figurează în Constituţie.

"Legea se va limita strict la măsurile de protecţie a delfinilor, să nu fie ucişi, să nu fie capturaţi, să nu fie torturaţi. Pot fi capturaţi pe perioade foarte scurte de timp în cazul în care viaţa le este în pericol şi trebuie să fie trataţi. Sunt şi sancţiuni penale pentru uciderea delfinilor", a precizat Cernea.

Proiectul de lege prevede de asemenea că Delfinariul de la Constanţa poate să îşi continue activitatea cu delfinii existenţi, însă nu vor mai fi aduse alte exemplare.

Deputata Doina Pană a declarat că este o problemă ceea ce se întâmplă cu delfinii iar Cristina Nichita a adăugat că delfinii merită o viaţă în libertate, deşi prima dată când a avut contact cu delfinii a fost atunci când era interesată de terapia aplicată copiilor diagnosticaţi cu autism.