Teatrul Național din București, la o vârstă care depășește 160 ani, este un brand cultural național, unul dintre cele mai importante din România.

Inaugurarea noii Săli Mari a TNB marchează încheierea lucrărilor de reabilitare și deschiderea în totalitate a TNB pentru public, urmând ca, în vară, să fie deschis și Amfiteatrul în aer liber, cel de-al șaptelea spațiu de joc din clădirea reabilitată și modernizată. Astfel, TNB devine un complex cultural modern, comparabil cu marile centre culturale europene și mondiale.

În urma reconstrucției, Teatrul Național își asumă, sub sloganul „Un teatru nou pentru un public nou”, nu doar o vocație culturală, dar și responsabilitatea de complex cultural național și poate chiar internațional, în care pot fi găsite cele mai moderne săli de teatru, dar și spații dedicate proiecțiilor media, expozițiilor, unei palete largi de evenimente culturale importante, ce se desfășoară constant, alături de spectacolele de teatru, în cadrul unui program numit Parateatral.

 

De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național I.L.Caragiale

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” este una dintre cele mai prestigioase instituţii teatrale din România. Instituţie cu o veche şi solidă tradiţie culturală, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epocă la alta, în concordanţă cu aspiraţiile naţionale, în interiorul procesului de creaţie artistică şi sub adăpostul celor două edificii.

Prima clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti (1852-1944) a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde astăzi se înalţă Hotelul Novotel. La începuturi a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852–1864), iar din 1875, cea de Teatru Naţional. În 1852 se deschide Teatrul cel Mare din Bucureşti, realizat după planurile arhitectului vienez  Heft, primul director fiind Costache Caragiale. Prima reprezentaţie are loc la 31 decembrie 1852 cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”, un vodevil tradus din limba franceză. În 1864, Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”. Prin 1875, Alexandru Odobescu, director al teatrului, pune pe frontispiciu numele instituţiei: Teatru Naţional.

Clădirea în stil baroc a Teatrului Naţional din Calea Victoriei, aflată în imediata vecinătate a Palatului Telefoanelor, a rezistat până în august 1944, când a fost parţial incendiată în urma unui bombardament. Teatrul continuă să funcţioneze în sălile: Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei; pentru scurtă vreme au mai fost şi alte spaţii de joc, sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar. În 1952 se sărbătoreşte centenarul teatrului Naţional. Se joacă „Matei Millo” de Mircea Ştefănescu, iar teatrul primeşte numele lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul Naţional din Bucureşti, cu sediul pe care îl cunoaştem astăzi, din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr.2, şi cu pălăria lui Caragiale aşezată peste cea mai mare dintre săli, a fost proiectat şi realizat de un colectiv de la I.P. Proiect Bucureşti, condus de prof. arh. Horia Maicu, prof. arh. Romeo Belea (şef de proiect complex) şi prof. arh. Nicolae Cucu, având drept consultanţi pe marii maeştri ai teatrului românesc, regizorii Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei şi Horea Popescu. Structura de rezistenţă a fost concepută de către inginerul Alexandru Cişmigiu. Planul iniţial al clădirii prevedea numai 3 săli: Sala Mare, Sala Studio (Mică) şi Sala Atelier – o sală experimentală de teatru. Naţionalul bucureştean a fost considerat de experţi drept o realizare unicat a momentului, judecând după mărimea şi gradul de dotare a scenelor, precum şi a atelierelor tehnice aferente. Pe 25 decembrie 1973 are loc inaugurarea Teatrului Naţional în noua clădire, la Sala Mare, cu Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, cu George Calboreanu în rolul lui Ştefan cel Mare, o creaţie ce a făcut istorie, şi cu Simfonia patetică de Aurel Baranga, care semna şi regia. Pe 30 aprilie 1974, Sala Mică (Studio) este inaugurată cu piesele Năpasta şi Conul Leonida faţă cu reacţiunea de I.L.Caragiale, spectacol-coupé în regia lui Ion Cojar. Pe 1 octombrie se deschide Sala Atelier cu drama Capul, de Mihnea Gheorghiu, regia Letiţia Popa.

După incendiul din noaptea de 16/17 august 1978, Sala Mare a fost complet distrusă. Ca urmare, ideea de a revizui întreaga construcţie câştigă teren.

Între anii 1982 şi 1984 proiectul de refacere, extindere şi de reconfigurare a interiorului TNB îi este atribuit profesorului arh. Cezar Lăzărescu. Pentru a modifica aspectul de pălărie, echipa a decis şi înălţarea clădirii, ceea ce a însemnat turnarea a 1.200 de tone de beton peste structura iniţială. Acest proiect aduce o serie de alte modificări, între care, capacitatea sporită a Sălii Mari - de la 950 la 1.155 de locuri, slăbind însă structura de rezistenţă a clădirii. Tot cu această ocazie s-a construit Sala Amfiteatru - pe locul garderobei şi a intrării oficiale.

În 2005, actorul Ion Caramitru, fost Ministru al Culturii, devine manager al Teatrului Național din București. Conform proiectului său managerial, este inițiată o serie de studii ale căror rezultate impun reabilitarea clădirii Teatrului Național.

Proiectul este finanțat de Guvernul României și de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, costurile totale ale acestuia fiind în jur de 65 milioane de euro. În martie 2011, în cel de-al doilea mandat de manager al TNB deținut de Ion Caramitru, începe propriu-zis munca la acest proiect. Prima parte a proiectului a presupus îndepărtarea unei structuri de beton de aproximativ 1.500 tone, care fusese adăugată în 1983 și care încărcase clădirea, afectându-i structura de rezistență.

Teatrul de Operetă ”Ion Dacian”, Centrul Național al Dansului și Muzeul Național de Artă Contemporană, care au funcţionat pentru o bună perioadă de timp în această clădire, își găsesc spații noi de lucru.

Lucrările de consolidare şi optimizare funcţională a clădirii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, începute în martie 2011, s-au întins pe o perioadă de peste patru ani.

Autorul proiectului este prof. dr. arh. Romeo Belea, proiectant general Peccon Invest S.R.L., director general arh. Gabriel Ghelmegeanu, iar executant a fost societatea Aedificia Carpaţi în asociere cu Romtest ELECTRONIC. Obiectivul a fost obţinerea unui imobil care să corespundă din punct de vedere tehnic, să confere siguranţă şi să asigure accesul publicului larg la actul de cultură. Vechile săli au intrat treptat în procesul de reabilitare, pe măsură ce altele noi au fost date în folosinţă. Pe toată perioada reconstrucţiei, teatrul a funcționat continuu, prezentând spectacole în cel puțin una dintre sălile sale.

Astfel, pe 9 octombrie 2012 a fost inaugurată prima dintre sălile nou construite, Sala Mică, cu premiera spectacolului Două loturi de I.L.Caragiale, regia Alexandru Dabija. Pe 16 decembrie 2012 are loc inaugurarea Sălii Media, cu premiera Năpasta de I.L.Caragiale, regia Radu Afrim, ce marchează şi încheierea Anului Caragiale la TNB, program de referinţă dedicat centenarului morţii marelui dramaturg. Pe 4 octombrie 2013 are loc inaugurarea Sălii Pictura, cea de-a treia sală nouă, amplasată pe locul fostului Atelier de pictură. Are loc premiera spectacolului Micul infern de Mircea Ştefănescu, regia Mircea Cornişteanu. Pe 11 octombrie 2013 se redeschide Sala Studio, cu premiera spectacolului Revizorul de N.V.Gogol, în regia lui Felix Alexa, marcând revenirea acestei săli cu dotări sceno-tehnice speciale în circuitul teatral ( timp de 27 de ani a fost în folosința Operetei).  Pe 3 noiembrie 2013,  Sala Atelier, refăcută și îmbogățită cu un balcon reintră și ea în circuitul de spectacole odată cu premiera „Nebun din dragoste” de Sam Shepard, regia Claudiu Goga

Şi pe 18 aprilie 2015 are loc premiera spectacolului Înşir’te mărgărite după Victor Eftimiu, în regia lui Dan Puric, marchează inaugurarea noii Săli Mari, integral refăcută și redimensionată.