Putin: Sper că în curând va fi încheiat un nou acord de implementare a unui armistițiu în Estul Ucrainei
- Silvana Chiujdea
- 6 decembrie 2014, 19:28
Președintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, după o întrevedere cu președintele francez Francois Hollande, că speră că în curând se va încheia un nou acord de implementare a unui armistițiu în Estul Ucrainei, relatează Reuters și AFP.
Armistițiul încheiat la 5 septembrie la Minsk a fost încălcat frecvent, deși luptele au scăzut în intensitate. Vladimir Putin a mai declarat presei că Rusia, care a anexat peninsula Crimeea în martie, susține integritatea teritorială a Ucrainei, scrie Agerpres.
"Franța și Rusia sunt pentru o încetare imediată a băii de sânge" în estul separatist din Ucraina, a mai spus Vladimir Putin după cele două ore de discuții cu președintele francez, salutând "un schimb de opinii foarte constructiv".
Hollande, care a lansat de vineri, când se afla în Kazahstan, un apel la detensionarea situației, a precizat că "astăzi am vrut să transmit, împreună cu președintele Putin, un mesaj care este cel al detensionării, care este astăzi posibilă".
Nici diferendul privind navele Mistral nu a fost ocolit de președintele rus în fața presei, deși el a precizat că subiectul nu a fost abordat în cadrul întrevederii.
"Nici măcar nu am discutat subiectul", a declarat liderul de la Kremlin presei după întrevederea cu șeful statului francez de pe aeroportul moscovit Vnukovo.
"Există un contract și plecăm de la principiul că va fi respectat, iar dacă nu sperăm că ni se vor înapoia banii pe care i-am plătit", a spus Vladimir Putin.
Declarațiile lui Putin intervin a doua zi după ce diplomația de la Moscova a reamintit Franței că trebuie "să-și îndeplinească toate obligațiile" și să-i livreze Rusiei navele militare Mistral pe care i le-a vândut, altfel "reputația" sa este în joc.