PSD vânează 50% din parlamentari în Capitală

PSD vânează 50% din parlamentari în Capitală

„Evenimentul zilei” a aflat că PSD vrea să obţină 9 senatori şi 13-14 deputaţi în Bucureşti, la alegerile parlamentare de la iarnă

Social-democraţii vor stabili, marţea viitoare, lista candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor pe care îi vor propune bucureştenilor la alegerile din 11 decembrie.

Preşedintele PSD Sector 6, primarul Gabriel Mutu, a dezvăluit ieri, pentru EVZ, calculele din partid. „Sperăm să obţinem în Bucureşti 6 senatori şi 13-14 deputaţi”, a spus acesta. În medie, fiecare organizaţie PSD de sector va avea asiguraţi, în viitorul Parlament, câte un senator şi doi deputaţi. Organizaţiile mai puternice, precum PSD Sector 3 condus de primarul Robert Negoiţă, are şanse să obţină un „bonus” de 1-2 parlamentari. În condiţiile în care legea electorală prevede 13 senatori şi 29 de deputaţi pentru Bucureşti, PSD mizează pe obţinerea a 50% din mandatele puse „la bătaie”.

Vârful de lance

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse din PSD Bucureşti au relatat EVZ că printre cei care vor să candideze în Capitală la alegerile parlamentare se numără fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, fostul primar al Sectorul 1, Vasile Gherasim, fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, şi deputaţii Ovidiu Iane, Gabriela Podaşcă şi Georgian Pop.

PSD îşi va stabili, în Comitetul Executiv de marţi, şi strategia electorală în Bucureşti. Unul din elementele centrale ale campaniei PSD va fi imaginea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, care a întrecut partidul la alegerile locale, ea fiind votată de 42,97% dintre bucureştenii care au venit la urne. La nivel naţional, foştii miniştri PSD împreună cu fostul premier Victor Ponta vor merge în turnee electorale în special în judeţele mai slabe pentru PSD.

PRU şi USR, strategie la indigo

Partidul România Unită (PRU) şi Uniunea Salvaţi România (USR) candidează la alegerile parlamentare cu o strategie identică: ambele partide vor defila în campanie cu o propunere de premier din afara partidului cu speranța de a atrage voturi de la simpatizanții acestuia pentru a trece pragul parlamentar. USR-ului lui Nicușor Dan îl vrea premier pe Dacian Cioloş. Propunerea de premier a naţionaliştilor conduşi de Bogdan Diaconu este Victor Ponta. Aşteptat în PRU, Ponta a refuzat oferta şi va deschide lista PSD la Camera Deputaţilor în judeţul Gorj.

Tehnocraţii bat în retragere

Cel puţin patru miniştri tehnocraţi, aflaţi în negocieri cu PNL şi USR, nu mai vor să candideze la alegerile parlamentare. Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au refuzat PNL-ul spunând că vor să-și folosească „fiecare oră” care le-a mai rămas din mandat pentru a termina proiectele pe care le-au început. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, aflat în discuţii avansate să candideze pe listele USR, nu a făcut încă un anunţ oficial. Liberalii aşteaptă şi ei un răspuns de la ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.