PROTEST în fața IPJ Brașov pentru susținerea polițistului-scriitor Marian Godină
- Petrisor Cana
- 22 februarie 2016, 13:29
Pe fondul scandalului iscat de dezvăluirile polițistului Marian Godină, zeci de colegi și susținători ai acestuia s-au adunat în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov. Pichetarea sediului poliției a fost anunțată și programată încă de săptămâna trecută, atunci când Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDPR) ,,Alexandru Ioan Cuza” a transmis că vor să atragă atenția asupra faptului că dezvăluiruile lui Godină nu reprezintă singurul incident grav care a avut loc la IPJ Brașov.
Atunci când a anunțat acțiunea de protest, conducerea Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDPR) ,,Alexandru Ioan Cuza”, din care face parte și Sindicatul Național al Agenților de Poliție (SNAP), a comunicat că va cere demisia șefului IPJ Brașov, chestorul Ioan Aron. Între timp, vineri, acesta a anunțat că se retrage din fruntea inspectoratului și a cerut pensionarea.
După anunţul făcut de IPJ Braşov, legat de pensionarea chestorului Aron, Iulian Surugiu ne-a declarat: „Anunţul vine după ce am atras atenţia că voi face publice toate practicile abuzive ale conducerii IPJ Braşov. Îi doresc domnului chestor Aron să meargă liniştit la pensie şi să îşi crească nepoţii. Nu renunţam, însă, la pichetarea sediului IPJ Braşov, care va avea loc luni, începând cu ora 13.00”.
FSDPR a anunțat că pichetarea sediului IPJ Brașov are ca bază „cazul, intens mediatizat al colegului nostru Marian Godină și care a scos la iveală problemele grave petrecute la nivelul acestui inspectorat de poliție în ultima perioadă”. În acest context, SNAP a precizat că acesta nu este singurul incident petrecut la IPJ Brașov, județ în care a existat agent de poliție cu 114 atribuții în fișa postului, polițiștii rutieri au fost cercetați, suspendați sau chiar condamnați pe nedrept, din cauza fostului șef al Poliției Rutiere –arestat pentru fapte de corupție - care le-a cerut să încalce legea.