Problemele din Portul Constanța: Sindicatele cer implicarea Guvernului Ponta!

Problemele din Portul Constanța: Sindicatele cer implicarea Guvernului Ponta!

Organizația Patronală "Operatorul Portuar" Constanța și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) solicită implicarea urgentă a guvernului pentru rezolvarea problemelor din Portul Constanța.

Într-o scrisoare transmisă de cele două organizații în atenția Guvernului României, respectiv a premierului Victor Ponta și a ministrului Transporturilor, Iulian Matache, cele două organizații solicită autorităților stabilirea unei strategii comerciale și de dezvoltare unitară, în vederea atragerii traficului de mărfuri și creșterii atractivității acestuia în comparație cu porturile concurente, informează Agerpres.

'În contextul în care Portul Constanța reprezintă un obiectiv economic strategic și de importanță națională, fiind principalul port național al României și al șaselea mare port al Europei, considerăm că identificarea și aplicarea unor soluții privind problemele portuare reprezintă nu doar o necesitate, ci o prioritate a statului român', se arată în scrisoare.

Semnatarii afirmă că traficul pe grupe de mărfuri în Portul Constanța este în scădere, evoluție în avantajul altor porturi europene și acuză 'variațiunile haotice ale anumitor mărfuri tranzitate', ce duce la instabilitate economică, datorită managementului deficitar și abuziv al APC.