Probleme în CV-ul lui Claudiu Manda. Ce ascunde viitorul ministru delegat pentru Buget
- Ioana Tomescu
- 1 august 2014, 09:37
Jurnalistul Cătălin Prisacariu a descoperit două inadvertenţe în CV-ul lui laudiu Manda, propunerea premierului pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget.
Astfel, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Manda ar fi lucrat ca economist contabil șef la Madenin SRL, în perioada 1995-2001. Cu toate acestea, tot conform CV-ului, Manda a terminat studiile în domeniul economic la Universitea din Craiova abia în anul 1998, remarcă Prisacariu, pe blog.
O altă problemă din CV-ul viitorului ministru este legată de firma Madenin SRL, pentru care acesta spune că a lucrat. Jurnalistul susţine faptul că firma este inexistentă, ea nefiind menţionată nici în Monitorul Oficial, în partea a IV-a, unde sunt înregistrate toate firmele din România.
Claudiu Manda, care este şi preşedintele PSD Dolj şi finul lui Valeriu Zgonea, a fost propus de Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget în locul lui Liviu Voinea, care a devenit viceguvernator al BNR.