Angajații postului au fost anunțați astăzi că postul va intra în familia Digi
Rețeaua Pro FM își va schimba proprietarul. RCS&RDS va prelua toate posturile de radio deţinute de CME în România - Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM. Achiziția urmează să treacă zilele următoare prin formalitățile cerute în astfel de cazuri de Consiliul Național al Audiovizualului, înainte de a fi finalizată, anunță paginademedia.ro.
La anunțul făcut redacției Pro FM au participat și reprezentanți ai RCS. Alexandru Oprea (președintele grupului RCS), Ioan Bendei (administratorul RCS) și Cosmin Prelipceanu, redactor șef Digi 24, au venit la redacția Pro FM când a fost făcut anunțul legat de înțelegerea CME-Pro FM. Discuțiile pentru rețeaua Pro FM au început în primăvară, cu mai mulți ofertanți, însă Digi 24 avea cele mai multe șanse.