Procurorii DNA l-au reţinut pe Taner Reşit, viceprimar al comunei Tuzla, judeţul Constanţa, pentru şantaj. În dosar a fost reţinut şi Ştefan Radu, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
Cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 16 august - 8 septembrie, cei doi, pentru a obţine de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 48.000 euro, au exercitat asupra acestuia acte de constrângere constând în ameninţări cu fapte păgubitoare respectiv: alungarea clienţilor, împiedicarea accesului în spaţiul comercial şi a utilizării lui, prin schimbarea încuietorilor, precum şi sechestrarea bunurilor aparţinând firmei respective.
"Mai mult, în acelaşi context, la 8 septembrie, inculpatul Radu, în prezenţa celuilalt inculpat, a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei respective", precizează DNA. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale şi de Operaţiuni Speciale Constanţa.